Premieră la Spitalul 'Parhon' de la Iaşi: Ambii rinichi - transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală - www.infoziare.ro 

Premieră la Spitalul 'Parhon' de la Iaşi: Ambii rinichi - transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală

Premieră la Spitalul 'Parhon' de la Iaşi: Ambii rinichi - transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală

Un bărbat din judeţul Neamţ are, începând de miercuri, patru rinichi, după ce medicii de la Spitalul "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi au efectuat, în premieră pentru unitatea medicală, un transplant renal, în prima zi de Crăciun. Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat joi, pentru AGERPRES, că bărbatul are 52 de ani, este din judeţul Neamţ, iar de cinci ani făcea dializă din cauza unei boli imunologice care a debutat în 2005. Până în 2015, când a început dializa, bărbatul a urmat tratament medicamentos. Operaţia a fost începută la primele ore ale dimineţii de 25 decembrie şi a durat nouă ore. "Intervenţia chirurgicală este o premieră pentru spitalul nostru întrucât ambii rinichi au fost transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală, în vârstă de 61 de ani. A fost o intervenţie foarte grea, care a durat nouă ore, spre deosebire de patru ore cât durează de obicei. Acum beneficiarul are patru rinichi. Post-operator evoluţia este favorabilă, pacientul se recuperează în Secţia de terapie intensivă. Suntem recunoscători familiei donatorului şi dorim să mulţumim în mod particular echipei de transplant pentru efortul depus la această intervenţie maraton. În mod particular suntem recunoscători domnului profesor Petru Cianga, care pe tot parcursul nopţii de 24 decembrie a verificat compatibilitatea imunologică a pacienţilor, precum şi coordonatorilor echipei chirurgicale - dr. Cornel Moroşanu şi dr. Adelina Miron, ce au făcut posibilă această premieră", a precizat dr. Ionuţ Nistor. Spitalul "Dr. C. I. Parhon" este singura unitate medicală din zona Moldovei unde există un Centru de Transplant Renal, medicii de aici având o experienţă de 20 de ani în efectuarea unor astfel de intervenţii. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei) [citeste]

Actualizata la: 27 dec 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://wwwb.agerpres.ro/stiri/2019/12/26/premiera-la-spitalul-parhon-de-la-iasi-ambii-rinichi-transplantati-aceluiasi-pacient-de-la-un-donator-aflat-in-moarte-cerebrala--425250

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Premieră la Spitalul 'Parhon' de la Iaşi: Ambii rinichi - transplantaţi aceluiaşi pacient de la un donator aflat în moarte cerebrală - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/12/26/premiera-la-spitalul-parhon-de-la-iasi-ambii-rinichi-transplantati-aceluiasi-pacient-de-la-un-donator-aflat-in-moarte-cerebrala--425250
"Acum beneficiarul are patru rinichi". ​Transplant în premieră la Iași: Un bărbat a primit ambii rinichi ai unui donator în moarte cerebrală - 53% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23568936-acum-beneficiarul-are-patru-rinichi-transplant-premiera-iasi-barbat-primit-ambii-rinichi-unui-donator-moarte-cerebrala.htm
Transplant în premieră la Iaşi. Un bărbat a primit ambii rinichi de la un donator în moarte cerebrală - 52% - Descopera
http://feedproxy.google.com/~r/descopera/iIyY/~3/c1lQTIoAWr8/18679204-transplant-in-premiera-la-iasi-un-barbat-a-primit-ambii-rinichi-de-la-un-donator-in-moarte-cerebrala
Un bărbat din Neamț a primit doi rinichi de la un pacient aflat în moarte cerebrală - 35% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/un-barbat-din-neamt-a-primit-doi-rinichi-de-la-un-pacient-aflat-in-moarte-cerebrala.html
Iaşi: Două transplanturi renale, efectuate la Spitalul "Dr. I.C. Parhon" de la o persoană aflată în moarte cerebrală - 35% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2020/04/14/iasi-doua-transplanturi-renale-efectuate-la-spitalul-dr-i-c-parhon-de-la-o-persoana-aflata-in-moarte-cerebrala--487451
Un bărbat în moarte cerebrală le-a dat o șansă la viață altor doi pacienți. Rinichii au fost transplantați la Iași - 31% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/un-barbat-in-moarte-cerebrala-le-a-dat-o-sansa-la-viata-altor-doi-pacienti-rinichii-au-fost-transplantati-la-iasi.html
Intervenţie complexă la spitalul din Deva. Au fost prelevate organele unui pacient aflat în moarte cerebrală - 31% - Adevarul
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/interventie-complexa-spitalul-deva-fost-prelevate-organele-unui-pacient-aflat-moarte-cerebrala-1_60c8cb475163ec42711e191d/index.html
Transplant de rinichi la Iași, de la un pacient de 76 de ani, cel mai în vârstă donator din Moldova - 30% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/transplant-de-rinichi-reusit-la-iasi-de-la-un-pacient-76-de-ani-cel-mai-in-varsta-donator-din-moldova-1190436
Maramureş: Prelevare de organe la SJU de la un donator de 35 de ani, aflat în moarte cerebrală - 30% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/19/maramures-prelevare-de-organe-la-sju-de-la-un-donator-de-35-de-ani-aflat-in-moarte-cerebrala--295769
Un deținut aflat în moarte cerebrală nu poate fi donator de organe. Motivul pur birocratic - 29% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/un-detinut-aflat-in-moarte-cerebrala-nu-poate-fi-donator-de-organe-2573986
Un deținut din Oradea aflat în moarte cerebrală nu poate fi donator de organe. Care este motivul - 29% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/social/un-detinut-din-oradea-aflat-in-moarte-cerebrala-nu-poate-fi-donator-de-organe-care-este-motivul-512313.html
Vieți salvate prin transplanturile renale - Doi bărbați au primit rinichi sănătoși la Spitalul C.I Parhon din Iași - 29% - Realitatea TV
https://www.realitatea.net/stiri/actual/vieti-salvate-prin-transplanturile-renale-doi-barbati-au-primit-rinichi-sanatosi-la-spitalul-ci-parhon-din-iasi_60609691b13ca548f04af284
Iaşi: Pacient cu leptospiroză adus la Spitalul Parhon - 28% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/07/26/iasi-pacient-cu-leptospiroza-adus-la-spitalul-parhon--346849
Două transplanturi renale au fost efectuate la Iași. Familia unui pacient aflat în moarte cerebrală a luat decizia de a dona organele pentru a salva două vieți - 27% - TVR
http://stiri.tvr.ro/doua-transplanturi-renale-au-fost-efectuate-la-ia--i--familia-unui-pacient-aflat-in-moarte-cerebrala-a-luat-decizia-de-a-dona-organele-pentru-a-salva-doua-vie--i_850560.html