Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică - www.infoziare.ro 

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim îşi va redeschide porţile duminică, după două luni de închidere în contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, au anunţat sâmbătă responsabilii locului sfânt, relatează agenţia AFP. "Din motive de securitate şi pentru a se evita riscul unei noi răspândiri a COVID-19, numărul (vizitatorilor) va fi mai întâi limitat la 50 de persoane, iar biserica va fi accesibilă numai celor care nu au de febră sau simptome de infecţie şi care poartă măşti adecvate", au indicat pe site-ul lor autorităţile religioase care gestionează accesul în acest loc sfânt al creştinismului. "De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanţe minime de 2 metri între persoane şi evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea şi sărutarea pietrelor, icoanelor, veşmintelor şi personalului bisericii", se precizează în anunţ. Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă la data de 25 martie, cu puţin timp înainte de sărbătorile pascale, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel şi teritoriile palestiniene. Peste 16.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost confirmate oficial în Israel, iar 279 dintre ele au murit. În Cisiordania ocupată, autorităţile palestiniene au înregistrat oficial 368 de pacienţi şi două decese. Conform tradiţiei creştine, Sfântul Mormânt este locul în care Iisus a fost răstignit şi îngropat. Situl este situat în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. În fiecare an, biserica este vizitată de milioane de pelerini. Constatând o încetinire a răspândirii noului coronavirus, autorităţile israeliene au relaxat măsurile de izolare a populaţiei la domiciliu, în speranţa de a reporni progresiv economia ţării. Lăcaşurile de cult au fost autorizate să se redeschidă săptămâna aceasta, însă accesul în acestea este limitat la 50 de persoane. La Zidul Plângerii, unde accesul credincioşilor a fost restrâns considerabil, măsurile au fost relaxate la începutul lunii mai. Esplanada Moscheilor din Ierusalim, închisă timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, se redeschide după Eid al-Fitr, o sărbătoare din acest weekend care marchează sfârşitul Ramadanului, a anunţat marţi Waqf, organizaţia ce administrează lăcaşurile religioase musulmane din Oraşul Sfânt. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu) [citeste]

Actualizata la: 24 mai 2020
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2020/05/23/biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-se-redeschide-duminica--510938

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică - 100% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24013493-biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-redeschide-duminica.htm
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide - 88% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/biserica-sfantului-mormant-ierusalim-3010502
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim îşi redeschide porţile - 87% - Jurnalul National
http://jurnalul.ro/stiri/externe/biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-isi-redeschide-portile-767429.html
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, redeschisă - 70% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/religie/biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-redeschisa-571824.html
Biserica Sfantului Mormant se redeschide, dupa ce Israelul a renuntat la planul de impozitare - 69% - Ziare.com
http://www.ziare.com/international/israel/biserica-sfantului-mormant-se-redeschide-dupa-ce-israelul-a-renuntat-la-planul-de-impozitare-1503778
Ierusalim: Lumina Sfântă s-a aprins în Biserica Sfântului Mormânt - 68% - B1 TV
http://b1.ro/stiri/eveniment/ierusalim-lumina-sfanta-s-a-aprins-in-biserica-sfantului-mormant-218798.html
IERUSALIM: Biserica Sfântului Mormânt, redeschisă după un protest al administratorilor - 67% - Europa FM
https://www.europafm.ro/ierusalim-biserica-sfantului-mormant-redeschisa-dupa-un-protest-al-administratorilor/
Video/Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt - 67% - Romania Libera
https://romanialibera.ro/actualitate/videolumina-sfanta-s-a-aprins-la-ierusalim-la-biserica-sfantului-mormant-823853?utm_source=rss&utm_medium=feed&utm_campaign=rss_ultimaora
Klaus și Carmen Iohannis au vizitat Biserica Sfântului Mormânt, la Ierusalim  - 67% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/externe/klaus-si-carmen-iohannis-au-vizitat-biserica-sfantului-mormant-la-ierusalim-317057.html
REVOLTĂ la Ierusalim: Biserica SFÂNTULUI MORMÂNT, închisă pe termen nelimitat - 67% - B1 TV
http://b1.ro/stiri/externe/revolta-la-ierusalim-biserica-sfantului-mormant-inchisa-pe-termen-nelimitat-214060.html
VIDEO Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim - 67% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23112035-livevideo-crestinii-ortodocsi-asteapta-aprinderea-luminii-sfinte-biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim.htm
Israel: Presedintele Klaus Iohannis a vizitat Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim - 67% - Ziare.com
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/israel-presedintele-klaus-iohannis-a-vizitat-biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-1594672
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim rămâne închisă din cauza epidemiei de coronavirus - 67% - Romania Libera
https://romanialibera.ro/cultura/biserica-sfantului-mormant-din-ierusalim-ramane-inchisa-din-cauza-epidemiei-de-coronavirus-825415?utm_source=rss&utm_medium=feed&utm_campaign=rss_ultimaora
REVOLTĂ la Ierusalim: Biserica SFÂNTULUI MORMÂNT, închisă pe termen nelimitat (VIDEO) - 67% - B1 TV
http://b1.ro/stiri/externe/revolta-la-ierusalim-biserica-sfantului-mormant-inchisa-pe-termen-nelimitat-video-214060.html