Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar - www.infoziare.ro 

Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar

Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că va trimite miercuri Corpul de Control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Declaraţia a fost făcută în contextul în care, marţi, deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook că "mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare", printre aceste unităţi menţionând şi Spitalul Universitar. Potrivit ministrului Sănătăţii, situaţia de la SUUB va fi analizată cu severitate. "Imaginile sunt absolut şocante. Mâine vom trimite Corpul de control. Îmi pare rău să anunţ asta public, dar măsurile vor fi dure. Trebuie respectate procedurile şi vrem să vedem ce s-a întâmplat la Spitalul Universitar, unul dintre cele mai mari spitale din Capitală, întrucât s-a ajuns la astfel derapaje. (...) Evident că nu putem exclude şi alte derapaje (n.r. situaţii asemănătoare la alte unităţi medicale), dar vom fi foarte stricţi. (...) Trebuie să se respecte procedurile şi vom analiza cu severitate situaţia de la Spitalul Universitar", a afirmat Costache, marţi seara, la Digi 24. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) [citeste]

Actualizata la: 29 ian 2020
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2020/01/28/ministrul-sanatatii-va-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar--439228

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar - 100% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/social/ministrul-sanatatii-va-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar-834112.html
Ministrul Sănătăţii va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar - 100% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/ministrul-sanatatii-va-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar-556431.html
Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de Control la Spitalul Universitar: 'Imaginile sunt șocante' - 96% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/ministrul-de-sanatate-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar-imaginile-sunt-ocante_506632.html
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, trimite Corpul de Control la Spitalul Universitar după protestul asistenţilor şi infirmierilor - 93% - RomaniaTV
http://www.romaniatv.net/ministrul-sanatatii-sorina-pintea-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar_433342.html
Ministrul de Sănătate trimite Corpul de Control la Spitalul Universitar: 'Imaginile sunt șocante' - 84% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/ministrul-de-sanatate-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-universitar-imaginile-sunt-ocante_506632.html
Ministrul Sănătaţii trimite Corpul de control la Spitalul Floreasca - 82% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-floreasca-133667
Ministrul Sănătății explică de ce a trimis Corpul de Control la Spitalul Universitar: Acolo apar evenimente în cascadă - 80% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23657167-ministrul-sanatatii-explica-trimis-corpul-control-spitalul-universitar-acolo-apar-evenimente-cascada.htm
Ministrul Sănătăţii afirmă că va trimite Corpul de control la Spitalul "Victor Babeş" - 80% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/sanatate/ministrul-sanatatii-afirma-ca-va-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-victor-babes-556273.html
Ministrul Sănătăţii trimite corpul de control la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin - 79% - Adevarul
https://adevarul.ro/locale/turnu-severin/ministrul-sanatatii-trimite-corpul-control-spitalul-judetean-urgente-turnu-severin-1_5e4ebcef5163ec427147406a/index.html
Pacientă arsă pe masa de operație, la Spitalul Floreasca. Ministrul Sănătății trimite corpul de control - 78% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/pacienta-arsa-pe-masa-de-operatie-la-spitalul-floreasca-ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-831355.html
Pacientă arsă pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca. Ministrul Sănătăţii trimite corpul de control - 78% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-floreasca-o-femei-a-fost-arsa-pe-masa-de-operatie_503031.html
Ministrul Sănătății trimite Corpul de control la Spitalul Elias. Reacția spitalului: ”Am respectat legea” - 78% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/control-la-spitalul-elias-din-capitala-ce-vor-sa-afle-inspectorii-dsp-2601673
Ministrul Sănătăţii trimite corpul de control la Spitalul Floreasca, în cazul unei femei arse pe masa de operaţie - 77% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/12/28/ministrul-sanatatii-trimite-corpul-de-control-la-spitalul-floreasca-in-cazul-unei-femei-arse-pe-masa-de-operatie--425730
Corpul de Control al Ministerului Sănătății, trimis la Spitalul Universitar - 74% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/corpul-de-control-al-ministerului-sanatatii-trimis-la-spitalul-universitar-2880158