Primele fotografii cu Galaxy S20+ 5G de la Samsung. Telefonul pliabil va fi numit Galaxy Z Flip (Telefoane mobile) - www.infoziare.ro 

Primele fotografii cu Galaxy S20+ 5G de la Samsung. Telefonul pliabil va fi numit Galaxy Z Flip (Telefoane mobile)

Primele fotografii cu Galaxy S20+ 5G de la Samsung. Telefonul pliabil va fi numit Galaxy Z Flip (Telefoane mobile)

Seria Galaxy S20 este la mai puţin de o lună distanţă, iar acum începem să vedem şi primele fotografii reale cu unul dintre dispozitive. Până acum ne-am bazat pe modele 3D realizate după planurile primite de producătorii de accesorii pentru a reprezenta vizual cele trei telefoane S20 de la Samsung, însă acum avem prima imagine cu ceea ce pare a fi modelul Galaxy S20+ 5G, modelul „de medie” din gamă. Se pare că va exista şi un S20 Ultra, care va fi mai mare. Fotografiile au fost pulicate de xda-developers şi provin dintr-o sursă verificată de celebra publicaţie. Se pare că cineva a reuşit să pună mâna pe o versiune timpurie a dispozitivului şi a realizat câteva cadre cu acesta. Vorbim despre un model de culoare neagră, cu o cameră încadrată într-un dreptunghi, cu ecran perforat şi margini mai puţin curbate decât la alte smartphone-uri Samsung din ultima perioadă.  Nu avem detalii foarte noi oferite de aceste imagini , însă măcar putem confirma o parte dintre zvonuri. Camera foto pare să folosească patru senzori diferiţi, alături de un senzor 3D TOF, poziţionat în colţul din dreapta-jos al ansamblului. Blitz-ul este poziţionat în partea de sus. Se pare că acest model, Galaxy S20+, nu va beneficia de o cameră zoom cu obiectiv periscopic. Toate cele patru camere sunt circulare, fără obiectivul pătrat, caracteristic camerelor cu zoom mai mare. Este posibil ca acea cameră să fie păstrată pentru modelul de top, Galaxy S20 Ultra. Nu ştim însă care va fi funcţia celor patru camere, însă putem presupune că cele trei camere pe care le-am văzut anterior pe S10 şi Note10 se vor întoarce (wide, ultra-wide şi zoom). Acestea vor avea probabil senzori îmbunătăţiti (zvonurile vorbesc despre o cameră principală de 108 megapixeli), însă cel de-al patrulea este încă o enigmă. Ar putea fi vorba despre o cameră macro, similară cu cea de pe S10 Lite, sau despre un zoom intermediar, cum am mai văzut şi pe Xiaomi Mi Note 10 Pro. Ecranul este similar în design cu cel de la Galaxy Note10 şi recentele . Acesta beneficiază de un decupaj subtil în centru, unde este integrată camera frontală. De altfel, acesta pare să fie din nou protejat cu o folie din plastic din fabrică, la fel ca seriile S10 şi Note10. Pe lângă fotografiile reale cu Galaxy S20+, avem şi un nou detaliu despre numele noului smartphone pliabil de la Samsung. Acesta a fost menţionat cu numele de cod „Bloom” în cadrul prezentării secrete de la CES 2020, însă versiunea finală ar putea purta un nume diferit: Galaxy Z Flip. Informaţia vine de la IceUniverse, un cunoscut „leaker” de pe Twitter. Acesta ar putea fi primul model dintr-o nouă serie de smartphone-uri pliabile. Modelele Galaxy Fold ar putea astfel continua să existe separat de acestea, ţintind spre publicul pretenţios. Galaxy Z Flip ar putea ţinti însă un public interesat de dispozitive pliabile mai ieftine, chiar dacă nu oferă cele mai puternice componente hardware.   Galaxy Z Flip — Ice universe (@UniverseIce)   Galaxy Z Flip este aşeptat cu ecran pliabil de dimensiuni mari, chipset Snapdragon 855 şi camere foto performante, într-un design compact. Ţinta pare să fi publicul feminin, care ar putea asemăna dispozitivul cu o cutie de farduri portabilă. Galaxy S20 şi Galaxy Z Flip sunt aşteptate pentru lansarea oficială în cadrul unui eveniment „Unpacked” care va avea loc pe data de 11 februarie în SUA. Încă nu a fost confirmat şi un eveniment în Europa. Citeşte şi: Citeşte şi: Citeşte şi:   (...) Cuvinte cheie: , , , , , , Subiecte asemănătoare:» » » » » Articol original - , de pe site-ul [citeste]

Actualizata la: 14 ian 2020
Ziarul: Go4it
Link stire: http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/glr2TkdMBx8/

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Samsung a lansat gama de smartphone-uri Galaxy S20 şi telefonul pliabil Galaxy Z Flip - 65% - HotNews
https://economie.hotnews.ro/stiri-companii-23657940-samsung-lansat-gama-smartphone-uri-galaxy-s20-telefonul-pliabil-galaxy-flip.htm
Samsung a prezentat seria Galaxy S20 si telefonul pliabil Galaxy Z Flip - 65% - Business 24
https://www.business24.ro/internet/stiri-internet/samsung-a-prezentat-seria-galaxy-s20-si-telefonul-pliabil-galaxy-z-flip-1609386
Samsung a lansat gama de smartphone-uri Galaxy S20 şi telefonul pliabil Galaxy Z Flip. Când vor fi disponibile şi în România - 64% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/economic/samsung-a-lansat-gama-de-smartphone-uri-galaxy-s20-si-telefonul-pliabil-galaxy-z-flip-cand-vor-fi-disponibile-si-in-romania-18833183
Cum arată Galaxy Z Flip, primul telefon pliabil cu clapetă de la Samsung (Telefoane mobile) - 63% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/X-piytTplvg/
Samsung Galaxy Z Flip review: cel mai bun telefon pliabil de până acum? (Telefoane mobile) - 63% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/lis4oGjPwV0/
Samsung Galaxy Z Flip la prima vedere. Cum se prezintă noul telefon pliabil. VIDEO (Telefoane mobile) - 62% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/xNT_LvwNxB0/
Galaxy F, telefonul pliabil de la Samsung, apare în noi imagini „neoficiale” (Telefoane mobile) - 59% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/GJLU5vnxwmg/
Galaxy Fold: primul contact cu telefonul pliabil de la Samsung [VIDEO] (Telefoane mobile) - 59% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/5VHu8aoY6OM/
Galaxy Fold: specificaţii hardware finale pentru telefonul pliabil de la Samsung (Telefoane mobile) - 58% - Go4it
http://feedproxy.google.com/~r/Go4itro-Stiri/~3/j6uH_yDYh-k/