Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie) - www.infoziare.ro 

Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie)

Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie)

La 25 decembrie, a avut loc un grav accident rutier pe DN2, la ieşirea din municipiul Urziceni spre Buzău, soldat cu trei morţi şi patru răniţi, fiind activat Planul roşu de intervenţie, potrivit ISU Ialomiţa. Unul dintre răniţi a fost transportat cu o ambulanţă SAJ la Spitalul din Urziceni, iar ceilalţi trei urmează să fie preluaţi în vederea acordării îngrijirilor medicale la spitale din Bucureşti. ISU Ialomiţa a mobilizat la faţa locului două autospeciale pentru descarcerare, una pentru stingere, o ambulanţă SMURD şi 12 cadre. Tot la 25 decembrie, o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier, între localităţile timişene Remetea Mare şi Bucovăţ, în care au fost implicate 10 persoane, dintre care patru copii. În aceeaşi zi, un bărbat în vârstă de 25 de ani a decedat după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 504, între localităţile Lăceni şi Alexandria. *** 19 octombrie - Două persoane au decedat şi alte două, între care un copil în stare gravă, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Bălţaţi, după ce şoferul unui autoturism s-a urcat băut la volan. 13 octombrie - Doi tineri au murit şi alţi doi din judeţul Mureş au fost răniţi într-un accident produs pe DN14, în localitatea Laslea, unde un şofer a intrat pe contrasens. 6 octombrie - Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul a avut loc pe DE 583, în afara localităţii Bălţaţi din Iaşi, din cauza unui şofer care a efectuat în trafic o manevră neregulamentară de întoarcere. 26 septembrie - Trei persoane, printre care un copil de 10 ani, au murit şi patru au fost grav rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN2/E85, în afara localităţii Slobozia Bradului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. 8 septembrie - Un copil de cinci ani a murit şi unul de 12 ani a fost grav rănit într-un accident rutier care a avut loc pe DN 56, la ieşire din comuna Radovan, judeţul Dolj, după ce o femeie de 34 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism s-a angajat într-o depăşire şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 45 de ani, din Maglavit. 8 septembrie - Un bărbat a murit şi unul a fost grav rănit într-un accident produs în Bucureşti, de un şofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe şos. Chitilei dinspre DNCB către Pod Constanţa şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul. 8 septembrie - O femeie a murit, iar alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite grav, după ce autoturismul în care se aflau, condus de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, a lovit violent zidul unei case, după ce a distrus un gard de pe marginea DN7, în judeţul Arad. 1 septembrie - Trei persoane au decedat, între care şi o fetiţă de trei ani, iar alte trei au fost grav rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în zona localităţii buzoiene Mihăileşti. 26 august - Două persoane au murit, între care un minor de 16 ani şi două au fost grav rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DN 25, la intersecţia cu DN 2B, în judeţul Galaţi. 26 august - Trei persoane, între care şi un copil, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut în Defileul Topliţa-Deda, judeţul Mureş, între localităţile Stânceni şi Ciobotani, după ce un autoturism s-a tamponat de un autocamion. 29/30 iunie - Cinci persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DE 581, pe raza localităţii Bădeana, judeţul Vaslui, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. Accidentul a fost provocat de un şofer în vârstă de 31 de ani care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară. 29 iunie - O femeie a murit, iar alte opt persoane au fost rănite după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe E 85, în localitatea Mogoşeşti Siret, judeţul Iaşi. 22 iunie - O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs pe DJ 151 din judeţul Bistriţa-Năsăud, în apropierea localităţii Blăjenii de Jos. 21 iunie - Două persoane au decedat şi alţi doi minori au fost grav răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe sensul către Timişoara al autostrăzii A1, la kilometrul 447, în zona localităţii Traian Vuia. 16 iunie - Două femei au murit, iar alte patru persoane au suferit traumatisme multiple în urma unui accident rutier care a avut loc, pe DN 18, între localităţile Leordina şi Petrova, judeţul Maramureş. 29 mai - Şapte persoane, printre care şi un copil, au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 13E, în zona Câmpu Frumos, în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe. 26 mai - Trei bărbaţi au murit într-un accident rutier produs pe DN 61, în localitatea Milcovăţu din judeţul Giurgiu. 22 mai - Două persoane au murit şi patru au suferit răni uşoare într-un accident rutier produs pe Drumul Naţional 15, între Brâncoveneşti şi Suseni, judeţul Mureş. 23 aprilie - Două persoane au decedat şi alte două au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi pe DN 2, în zona localităţi buzoiene Potârnicheşti. 13 aprilie - Un bărbat a murit în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Bobâlna, iar un altul a fost transportat în stare gravă la spital. Cele două victime au rămas încarcerate în urma impactului dintre autoturismele în care se aflau. 12 aprilie - O tânără de 19 ani a decedat după ce maşina în care se afla a intrat în coliziune cu un alt autovehicul pe str. Televiziunii din Capitală. 12 aprilie - O persoană a decedat şi alte patru au ajuns la spital, după ce dubiţa în care se aflau a intrat într-un copac pe DN 1A, la ieşire din localitatea Cocorăştii Olt, judeţul Prahova. 6 aprilie - O persoană a decedat şi alte două au rămas încarcerate în urma unui accident rutier în localitatea ilfoveană Jilava, în care au fost, de asemenea, avariate patru autoturisme. 24 ianuarie - Patru persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier, pe Drumul Naţional 65, în judeţul Teleorman. Din cauza vitezei, dar şi a carosabilului umed, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi acesta s-a izbit de un copac. Toţi cei patru aveau vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. 21 ianuarie - O tânără de 20 de ani, din Suceava, a murit, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr de 19 ani, care conducea un autovehicul dinspre Gilău spre Cluj-Napoca. În urma accidentului, şoferul a fost grav rănit. 20 ianuarie - Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, au murit în urma coliziunii a două autoturisme pe DN 22, în zona localităţii Palazu Mic. 17 ianuarie - Un bărbat a murit şi o femeie a fost grav rănită în judeţul Constanţa, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac pe DN 39, între staţiunile Neptun şi Olimp. 16 ianuarie - Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN 5, între localităţile Adunaţii Copăceni şi Călugăreni, şi în care au fost implicate trei autoturisme. 9 ianuarie - Un tânăr din oraşul Darabani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier care a avut loc pe drumul naţional DN 29 B, pe raza localităţii Dealu Mare, în apropiere de municipiul Dorohoi. 7 ianuarie - O persoană a murit şi alta a fost rănită într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea argeşeană Drăganu. 6 ianuarie - Două persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită, după ce autoturismul cu care se deplasau a intrat într-un cap de pod, pe DJ100H, în satul Grăjdana, comuna Tisău. 5 ianuarie - Un bărbat de 43 ani din judeţul Galaţi a murit, în urma unui accident rutier produs pe DN 26, în zona localităţii Vânători, în care au fost implicate trei autovehicule. 4 ianuarie - Un bărbat de 31 de ani, din satul Smârdan, judeţul Dolj, a murit într-un grav accident rutier care a avut loc pe raza localităţii respective după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru, editor online: Simona Aruştei) [citeste]

Actualizata la: 26 dec 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/12/25/accidente-rutiere-grave-produse-in-2019-cronologie--425198

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/30/accidente-rutiere-grave-produse-in-2019-cronologie--334232
Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/10/06/accidente-rutiere-grave-produse-in-2019-cronologie--381021
Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/10/19/accidente-rutiere-grave-produse-in-2019-cronologie--388243
Accidente rutiere grave produse în 2019 (cronologie) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/29/accidente-rutiere-grave-produse-in-2019-cronologie--334072
Accidente rutiere grave produse în lume (cronologie 2018-2019) - 97% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/12/01/accidente-rutiere-grave-produse-in-lume-cronologie-2018-2019--412655
Accidente rutiere grave produse în lume (cronologie din ianuarie 2019) - 97% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2020/01/05/accidente-rutiere-grave-produse-in-lume-cronologie-din-ianuarie-2019--427393
Accidente rutiere grave produse în lume (cronologie din ianuarie 2018) - 88% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/10/accidente-rutiere-grave-produse-in-lume-cronologie-din-ianuarie-2018--255512
Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-octombrie 2018 (cronologie) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/21/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-septembrie-octombrie-2018-cronologie--196719
Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-decembrie 2018 (cronologie) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/16/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-septembrie-decembrie-2018-cronologie--228704
Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-decembrie 2018 (cronologie) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/15/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-septembrie-decembrie-2018-cronologie--228422
Accidente rutiere grave produse în perioada octombrie-decembrie 2018 (cronologie) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/24/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-octombrie-decembrie-2018-cronologie--232962
Accidente rutiere grave produse în perioada septembrie-decembrie 2018 (cronologie) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/09/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-septembrie-decembrie-2018-cronologie--224520
Accidente rutiere grave produse în perioada august-octombrie 2018 (cronologie selectivă) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/05/accidente-rutiere-grave-produse-in-perioada-august-octombrie-2018-cronologie-selectiva--187613
Accidente rutiere grave produse în ultimele luni (cronologie martie - august 2018) - 87% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/08/12/accidente-rutiere-grave-produse-in-ultimele-luni-cronologie-martie-august-2018--159697