Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor - www.infoziare.ro 

Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor

Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. Raportul a fost adoptat cu un singur vot împotrivă şi trei abţineri. Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar. În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene. Totodată, la propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membrii ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen. "Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic. Nu toţi erau plătiţi ca Rareş Bogdan", a declarat el. Motivând introducerea acestui amendament, el a precizat că nu şi-a dorit să fie scăpată vreuna dintre pensiile speciale. Potrivit lui Solomon, ar exista şi alte legi cu acelaşi statut juridic, dar nu a făcut referire la ele "din bun simţ faţă de Revoluţia Română şi cei care au făcut posibilă schimbarea din 1989". "Rămâne ca dumneavoastră să explicaţi celor care le-aţi tăiat, prin iniţiativa dumneavoastră, de ce aţi făcut lucrurile astea. Iar mâine la plen aveţi timp să vă treziţi. Pentru că eu am vrut să vă arăt adevărul gol-goluţ. Nu numai unii sunt speciali în ţara asta. (...) Toţi aceştia beneficiau de indemnizaţii suplimentare pentru că la un moment dat au fost plătiţi cum au fost plătiţi, fie de regimul comunist, fie de cel capitalist de tranziţie: pe drepturi de autor, pe salariul minim. Şi au ieşit actori emeriţi ai ţării acesteia cu pensii de mizerie. Şi când s-a făcut îndreptarea, dumneavoastră aţi considerat că la un moment dat trebuie să tăiem aceste indemnizaţii speciale. Le tăiem pe toate. Nu există oameni speciali. Voi aţi spus-o: USR şi PNL", a adăugat el. Liberalul Dan Vîlceanu a replicat însă că Adrian Solomon trebuie să îşi asume amendamentul privind renta viageră a sportivilor şi a artiştilor, deoarece el l-a iniţiat. "Nu a vorbit nimeni în spaţiul public că ar fi incorect ca un mare sportiv sau un mare scriitor să nu beneficieze din partea statului de o recunoaştere. Noi am vorbit despre pensii speciale, iar rentele viagere nu sunt pensii speciale. De aceea, vă rog să vă asumaţi amendamentul, să nu ne spuneţi nouă că am votat aşa ceva", a declarat deputatul PNL. Cristian Seidler (USR) a subliniat că forma iniţială a proiectului de lege se referea doar la pensii, nu la categoriile menţionate de Adrian Solomon. "În fond, legea se referea la pensii, categoriile pe care le-aţi introdus dumneavoastră nu erau legate de împlinirea unei anumite vârste. (...) Ceea ce aţi introdus dumneavoastră nu are nicio legătură cu vârsta de pensionare şi cu pensiile. Le-aţi introdus ca să predaţi o lecţie publică. (...) Dumneavoastră aţi propus ceva, noi am votat împotrivă şi (...) aruncaţi asupra noastră matrapazlâcuri pe care l-aţi făcut. (...) Este o şmecherie să punem lucruri bune şi rele laolaltă şi apoi să spuneţi că dacă votăm împotrivă respingem lucrurile bune", a spus Seidler. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) [citeste]

Actualizata la: 18 dec 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/12/17/proiectul-privind-eliminarea-pensiilor-speciale-adoptat-de-comisia-pentru-munca-din-camera-deputatilor--421564

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor - 100% - TVR
http://stiri.tvr.ro/proiectul-privind-eliminarea-pensiilor-speciale-adoptat-de-comisia-pentru-munca-din-camera-deputatilor_854007.html
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind eliminarea pensiilor speciale - 81% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2020/01/28/camera-deputatilor-a-adoptat-proiectul-privind-eliminarea-pensiilor-speciale--438922
Deputatii din Comisia pentru munca au amanat proiectul USR privind eliminarea pensiilor speciale pana in februarie - 67% - Ziare.com
http://www.ziare.com/pensii/pensii-speciale/deputatii-din-comisia-pentru-munca-au-amanat-proiectul-usr-privind-eliminarea-pensiilor-speciale-pana-in-februarie-1589133
Deputații din Comisia de Muncă au votat cu unanimitate eliminarea pensiilor speciale. Privilegiile, menținute pentru militari și polițiști. Legea va fi votată mâine în Camera Deputaților, for decizional. - 67% - Biziday
https://www.biziday.ro/deputatii-din-comisia-de-munca-au-votat-cu-unanimitate-eliminarea-pensiilor-speciale-privilegiile-mentinute-pentru-militari-si-politisti-legea-va-fi-votata-maine-in-camera-deputatilor-for-decizion/
UPDATE Camera Deputaților a aprobat proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale - 65% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/camera-deputatilor-a-aprobat-proiectul-pentru-eliminarea-pensiilor-speciale-834061.html
Camera Deputaţilor: Comisia pentru muncă reia dezbaterile privind pensiile speciale - 59% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/camera-deputatilor-comisia-pentru-munca-reia-dezbaterile-privind-pensiile-speciale-550635.html
Camera Deputaţilor: Comisia pentru muncă reia dezbaterile privind pensiile speciale - 59% - Stiri pe surse
https://www.stiripesurse.ro/camera-deputatilor-comisia-pentru-munca-reia-dezbaterile-privind-pensiile-speciale_1413666.html
Dezbaterea pe tema pensiilor speciale s-a amânat în Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Certuri, ironii și avertismente - 57% - TVR
http://stiri.tvr.ro/dezbaterea-pe-tema-pensiilor-speciale-s-a-amanat-in-comisia-de-munca-din-camera-deputa--ilor--certuri--ironii---i-avertismente_853700.html
Comisia de Muncă din Camera Deputaților a dat raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale/ Singurii care își mențin privilegiile sunt militarii și polițiștii - 57% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23555523-comisia-munca-din-camera-deputatilor-dezbate-lege-pensiilor-speciale.htm
Raport de respingere a OUG privind dublarea etapizată a alocațiilor, adoptat de Comisia de muncă din Camera Deputaților - 56% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/politica/raport-de-respingere-a-oug-privind-dublarea-etapizata-a-alocatiilor-adoptat-de-comisia-de-munca-din-camera-deputatilor-340595.html
Eliminarea pensiilor speciale discutată de Camera Deputaţilor - 54% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/eliminarea-pensiilor-speciale-discutata-de-camera-deputatilor-132990
Eliminarea pensiilor speciale, la vot final în Camera Deputaților - 54% - Realitatea TV
https://www.realitatea.net/stiri/politica/pensiile-speciale-ale-magistratilor-parlamentarilor-si-fostilor-presedinti-eliminate-in-comisia-de-munca_5df8eecad87e83197854e635
Eliminarea pensiilor speciale, la vot final in Camera Deputatilor - 54% - Ziare.com
http://www.ziare.com/pensii/pensii-speciale/eliminarea-pensiilor-speciale-la-vot-final-in-camera-deputatilor-1590127
Camera Deputaţilor a adoptat legea de abrogare a pensiilor speciale - 53% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/camera-deputatilor-a-adoptat-legea-de-abrogare-a-pensiilor-speciale-134513