Fotbal: Frank Lampard (Chelsea), ales cel mai bun antrenor al lunii octombrie în Premier League - www.infoziare.ro 

Fotbal: Frank Lampard (Chelsea), ales cel mai bun antrenor al lunii octombrie în Premier League

Fotbal: Frank Lampard (Chelsea), ales cel mai bun antrenor al lunii octombrie în Premier League

Frank Lampard, tehnicianul lui Chelsea Londra, a fost ales cel mai bun antrenor al lunii octombrie din Premier League, în care a câştigat toate meciurile disputate, relatează L'Equipe. Lampard, 41 ani, instalat în vară la cârma clubului de pe Stamford Bridge, şi-a condus echipa la victorie în cele trei meciuri disputate în luna octombrie cu Newcastle, Southampton şi Burnley. Fostul mijlocaş al lui Chelsea a câştigat pentru prima oară distincţia pentru cel mai bun antrenor al lunii din Premier League. ''Câştigarea unui premiu individual ca acesta este momentul perfect pentru a aprecia personalul apropiat care a muncit atât de mult încă din presezon şi jucătorii, întrucât ei sunt cei care ies şi performează. Sunt încântat pentru toată lumea'', a declarat Frank Lampard. În cadrul anchetei, realizată pe baza voturilor fanilor şi a unei comisii de specialişti din fotbal, Lampard i-a devansat pe Jurgen Klopp (FC Liverpool), cel mai bun antrenor al lunilor august şi septembrie, Graham Potter (Brighton), Brendam Rogers (Leicester City) şi Dean Smith (Aston Villa). AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)  [citeste]

Actualizata la: 09 noi 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/11/08/fotbal-frank-lampard-chelsea-ales-cel-mai-bun-antrenor-al-lunii-octombrie-in-premier-league--399403

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Superstițiile lui Frank Lampard, antrenorul lunii octombrie în Premier League: ”De la ritualul plimbatului câinelui, la masa de dinainte de meciuri” - 61% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/superstitiile-lui-frank-lampard-antrenorul-lunii-octombrie-in-premier-league-de-la-ritualul-plimbatului-cainelui-la-masa-de-dinainte-de-meciuri-19110178
Frank Lampard, antrenor la Chelsea. Legenda clubului londonez a semnat pe trei ani - 49% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/sport/frank-lampard-antrenor-la-chelsea-legenda-clubului-londonez-a-semnat-pe-trei-ani-2686085
Frank Lampard, record negativ în Champions League! Primul manager al lui Chelsea care pierde la debut - 46% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/frank-lampard-record-negativ-in-champions-league-primul-manager-al-lui-chelsea-care-pierde-la-debut-19075926
Manchester United – Chelsea 4-0 în Premier League. VIDEO cu rezumatul. “Diavolii” i-au umilit pe jucătorii lui Lampard - 42% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/manchester-united-chelsea-live-stream-premier-league-video-online-tv-pe-eurosport-si-fanatik-ro-19048120
WOLVES - CHELSEA 2-5 // VIDEO Fikayo Tomori, jucătorul „inventat” de Lampard, a marcat un gol fantastic în Premier League - 41% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/wolves-chelsea-2-5-video-fikayo-tomori-jucatorul-inventat-de-lampard-a-marcat-un-gol-fantastic-in-premier-league-577371.html
Frank Lampard, la un pas să devină antrenorul lui Chelsea - 41% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/sport/frank-lampard-la-un-pas-sa-devina-antrenorul-lui-chelsea.html
Derby, la un pas de promovarea în Premier League! VIDEO | Leeds a fost eliminată dramatic, după ce câştigase meciul tur. Finala îi pune faţă în faţă pe Frank Lampard şi John Terry - 40% - Pro Sport
http://feedproxy.google.com/~r/prosport/zWZD/~3/maCq8t7zcQM/derby-la-un-pas-de-promovarea-in-premier-league-video-leeds-a-fost-eliminata-dramatic-dupa-ce-castigase-meciul-tur-finala-ii-pune-fata-in-fata-pe-frank-lampard-si-john-terry-18131183
CHELSEA - LEICESTER 1-1 // Frank Lampard rămâne fără victorie pe banca albaștrilor - 40% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/chelsea-leicester-1-1-frank-lampard-ramane-fara-victorie-pe-banca-albastrilor-575082.html
CHELSEA - LIVERPOOL // liveTEXT de la ora 18:30 » Frank Lampard vs. Jurgen Klopp! Echipe probabile + cote - 39% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/chelsea-liverpool-livetext-de-la-ora-18-30-frank-lampard-vs-jurgen-klopp-echipe-probabile-cote-577988.html
Christian Pulisic, poveste uimitoare de viaţă! Eroul lui Chelsea, imagini de la 7 ani din vestiarul londonezilor, pe vremea când Terry şi Lampard făceau legea în Premier League - 39% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/christian-pulisic-tine-cu-chelsea-de-cand-era-mic-starul-american-a-postat-poze-cu-el-din-vestiarul-in-care-terry-si-lampard-faceau-legea-frank-ii-este-antrenor-acum-19100121
Frank Lampard, favorit să îl înlocuiască pe Maurizio Sarri la Chelsea » Fanii londonezi sunt în delir - 39% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/frank-lampard-favorit-sa-il-inlocuiasca-pe-maurizio-sarri-la-chelsea-fanii-londonezi-sunt-in-delir-567250.html
Frank Lampard, fără cuvinte după Chelsea – Ajax 4-4: “Nu am cum să explic ceea ce s-a întâmplat. La pauză am spus că se termină 3-3 sau 4-4” - 38% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/frank-lampard-fara-cuvinte-dupa-chelsea-ajax-4-4-nu-am-cum-sa-explic-ceea-ce-s-a-intamplat-la-pauza-am-spus-ca-se-termina-3-3-sau-4-4-19108580
OFICIAL | Derby County s-a reorientat imediat după plecarea lui Frank Lampard la Chelsea. Un triplu campion al Olandei vine în Championship - 37% - Pro Sport
http://feedproxy.google.com/~r/prosport/zWZD/~3/9vlT3fSAKiw/oficial-derby-county-s-a-reorientat-imediat-dupa-plecarea-lui-frank-lampard-la-chelsea-un-triplu-campion-al-olandei-vine-in-championship-18224164