Timiş: Accident rutier pe autostrada A1, pe raza localităţii Bethausen, cu 14 persoane implicate; traficul în zonă este îngreunat - www.infoziare.ro 

Timiş: Accident rutier pe autostrada A1, pe raza localităţii Bethausen, cu 14 persoane implicate; traficul în zonă este îngreunat

Timiş: Accident rutier pe autostrada A1, pe raza localităţii Bethausen, cu 14 persoane implicate; traficul în zonă este îngreunat

Paisprezece persoane au fost implicate, miercuri dimineaţa, într-un accident produs pe autostrada A1, pe raza localităţii timişene Bethausen, pompierii intervenind pentru descarcerarea victimelor, cinci dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în accident au fost implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă şi două autoturisme. "Au fost încarcerate două persoane. La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 16 pompieri şi trei echipaje SAJ. Nu a fost activat planul roşu", a afirmat Elena Megherea. Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti al autostrăzii A1 Deva - Nădlac. Potrivit Centrului Infotrafic, un autocamion s-a defectat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgenţă. După aproximativ 40 de minute, conducătorul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, au fost implicate într-o coliziune, pe fondul nerespectării distanţei regulamentare a celui de-al patrulea conducător auto. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea) [citeste]

Actualizata la: 10 oct 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/10/09/timis-accident-rutier-pe-autostrada-a1-pe-raza-localitatii-bethausen-cu-14-persoane-implicate-traficul-in-zona-este-ingreunat--382270

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Grav accident rutier pe DN7 Arad – Deva, la Lipova, în care au fost implicate un microbuz cu 16 persoane și un tir. Un mort și mai mulți răniți. Traficul în zonă este îngreunat. - 48% - Biziday
https://www.biziday.ro/grav-accident-rutier-pe-dn7-arad-deva-la-lipova-in-care-au-fost-implicate-un-microbuz-cu-16-persoane-si-un-tir-un-mort-si-mai-multi-raniti-traficul-in-zona-este-ingreunat/
Accident pe DN1, în zona localităţii Sâmbăta de Jos - două persoane sunt grav rănite, traficul este oprit - 37% - Adevarul
https://adevarul.ro/news/eveniment/accident-dn1-zona-localitatii-sambata-jos-doua-persoane-grav-ranite-traficul-oprit-1_5d1ae4de892c0bb0c606d47a/index.html
Ialomiţa: Bărbat decedat în urma unui accident petrecut pe DN 21A, pe raza localităţii Murgeanca; traficul este oprit - 35% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/26/ialomita-barbat-decedat-in-urma-unui-accident-petrecut-pe-dn-21a-pe-raza-localitatii-murgeanca-traficul-este-oprit--233367
Argeş: Cinci autovehicule implicate într-o coliziune în lanţ pe DN 7; traficul rutier este îngreunat - 35% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/08/11/arges-cinci-autovehicule-implicate-intr-o-coliziune-in-lant-pe-dn-7-traficul-rutier-este-ingreunat--159506
Grav accident rutier între Eforie Nord și Eforie Sud cu trei victime și patru mașini implicate. Traficul în zonă este blocat/FOTO - 33% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/grav-accident-rutier-intre-eforie-nord-si-eforie-sud-cu-trei-victime-si-patru-masini-implicate-traficul-in-zona-este-blocat-2280506
Accident rutier în Timiş. Cinci autovehicule şi nouă persoane implicate - 33% - Antena 3
http://www.antena3.ro/actualitate/locale/accident-rutier-in-timis-cinci-autovehicule-si-noua-persoane-implicate-480337.html
Traficul rutier spre Capitală, pe autostrada A2, este îngreunat din cauza numărului mare de maşini - 33% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/social/traficul-rutier-spre-capitala-pe-autostrada-a2-este-ingreunat-din-cauza-numarului-mare-de-masini-17481187
Timiş: Accident rutier cu 12 persoane implicate; 10 dintre acestea sunt de naţionalitate bulgară - 32% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/02/timis-accident-rutier-cu-12-persoane-implicate-10-dintre-acestea-sunt-de-nationalitate-bulgara--350361
Bacău: O persoană a decedat într-un accident pe DN 2G; traficul în zonă este îngreunat - 32% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/11/14/bacau-o-persoana-a-decedat-intr-un-accident-pe-dn-2g-traficul-in-zona-este-ingreunat--210793
Accident Sibiu. Patru persoane, rănite. Traficul este îngreunat - 31% - DC News
https://www.dcnews.ro/accident-sibiu-patru-persoane-ranite-traficul-este-ingreunat_573250.html
Prahova: Şapte persoane implicate într-un accident rutier pe Centura de Vest; trafic restricţionat în zonă - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/24/prahova-sapte-persoane-implicate-intr-un-accident-rutier-pe-centura-de-vest-trafic-restrictionat-in-zona--297579
Accident pe Autostrada Soarelui: Trei masini au fost implicate, iar traficul este restrictionat - 31% - Ziare.com
http://www.ziare.com/stiri/accident/accident-pe-autostrada-soarelui-trei-masini-au-fost-implicate-iar-traficul-este-restrictionat-1570936
Accident Sibiu. Șase persoane, rănite. Traficul este îngreunat - UPDATE - 30% - DC News
https://www.dcnews.ro/accident-sibiu-patru-persoane-ranite-traficul-este-ingreunat_573250.html
Accident grav pe DN 1. Mai multe persoane au fost rănite, iar traficul este îngreunat - 30% - Antena 3
http://www.antena3.ro/actualitate/social/accident-grav-pe-dn-1-mai-multe-persoane-au-fost-ranite-iar-traficul-este-ingreunat-449017.html