Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019) - www.infoziare.ro 

Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019)

Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019)

Un militar român a murit la 5 septembrie 2019, în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de patrulare mixtă, în apropiere de Green Zone din Kabul. MApN precizează într-un comunicat de presă că decesul militarului român a survenit în jurul orei 11.40, ora României, în urma unei explozii generate de o maşină-capcană. Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10.10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Nasrat Rahimi. Atacul a fost revendicat de militanţii talibani şi s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 42 de răniţi, informează dpa şi EFE. Acest atac a avut loc loc la doar trei zile de la atentatul din noaptea de 2 spre 3 septembrie, soldat cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi, şi în care şi-a pierdut viaţa şi un diplomat român, iar un altul a fost grav rănit. *** România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie ''Neagoe Basarab'', sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-al Doilea Război Mondial. De atunci, mai mulţi militari români au căzut victime în teatrul de operaţii din Afganistan: 2019 24 mai - Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", aflaţi în misiune în Afganistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12.30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat. 6 mai - Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", aflaţi în misiune în Afganistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, după ce maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Celor doi militari - caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu - li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar, în starea stabilă, caporalul Bogatu fiind externat. 13 aprilie - Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi în provincia Kandahar, Afganistan. Militarii răniţi au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar. În urma evaluării medicale, aceştia au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală. 2018 30 aprilie - Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi, în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). 2017 15 septembrie - Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani au fost răniţi în Afganistan, dintre care unul foarte grav, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate. 5 august - Un militar român a fost rănit uşor la antebraţ în urma unui schimb de focuri în Afganistan, după un atac al insurgenţilor îmbrăcaţi în ţinuta poliţiei afgane. 2016 25 septembrie - Patru militari români din Batalionul Protecţia Forţei "Rechinii Albi" au fost răniţi în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan. 7 mai - Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani. Plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar militarul rănit a fost transferat la un spital din Germania. 2015 30 aprilie - Patru militari români care acţionau în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan au fost răniţi, în explozia unei maşini-capcană. 2014 30 martie - Un militar român, Claudiu Constantin Ştefan Vulpoiu, şi-a pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall. 2013 22 septembrie - Doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au murit în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului. Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. 19 mai - Patru militari români din cadrul Batalionului 2 Manevră "Yelow Scorpions" au fost răniţi ca urmare a răsturnării blindatului în care executau o misiune. Cei patru militari au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din Baza Apache. 2012 9 decembrie - Un militar din cadrul Batalionului 2 Manevră a fost rănit, în zona gâtului, în timpul unei misiuni de cercetare a unui pod în provincia Zabul din Afganistan. Militarului i-a fost acordat primul ajutor, fiind ulterior evacuat cu un elicopter MEDEVAC, la Spitalul Militar din baza Lagman, pentru investigaţii de specialitate. 23 septembrie - Un militar român aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul, a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv improvizat. Militarul executa misiunea împreună cu alţi camarazi din Batalionul 2 Manevră şi a fost singurul rănit în urma incidentului. Militarul a fost transportat de la spitalul militar din baza Lagman la cel din Kandahar, unde a fost evaluat clinic şi investigat paraclinic de medicii specialişti, care au confirmat că este în afara oricărui pericol. 4 mai - Plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul, a fost grav rănit. Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. 2011 7 septembrie - Plutonierul Ion-Lucian Leuştean, din Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul. Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale. Pe 8 septembrie 2011, militarul român a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate şi, ulterior, la 30 octombrie 2011, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale. A murit la 9 mai 2012. 10 mai - Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a murit în provincia Zabul, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 executând cercetarea terestră a unui obiectiv. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale, dar cu toate eforturile depuse nu a mai putut fi salvat. 5 mai - Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie în provincia Zabul. În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. 2010 24 noiembrie - Un militar român din Batalionul 812 Manevră ''Şoimii Carpaţilor'', aflat într-o misiune de patrulare în provincia Zabul, a fost rănit de suflul deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, militarul a suferit răni în zona feţei, a toracelui şi la mâini. 1 octombrie - Sergentul major Marius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip din Batalionul 812 Manevră "Şoimii Carpaţilor" au căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului Humvee, în care se aflau. Atacul s-a produs în provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat. În urma exploziei a fost rănit şi un alt militar român. 12 mai - Sergentul Leu Sandu Valerică din Batalionul 33 Manevră a murit în Afganistan, în timpul unei misiuni. Sergentul a fost ridicat post-mortem la gradul de sublocotenent. 23 februarie - Sergentul major Bădiceanu Florin a murit şi fruntaşul Zamfir Marian a fost rănit, în cadrul unei misiuni de patrulare într-o coloană formată din patru autovehicule Humvee, în provincia Zabul pe autostrada Kandahar - Kabul. Vehiculul blindat în care se aflau cei doi a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat. 24 ianuarie - Doi militari români, aflaţi în baza militară din Kandahar, au fost răniţi uşor, în urma unui atac cu rachetă. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Irina-Andreea Cristea; editor: Ionela Gavril) [citeste]

Actualizata la: 06 sep 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/09/05/militari-romani-victime-in-teatrul-de-operatiuni-din-afganistan-cronologie-2010-2019--364992

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/13/militari-romani-victime-in-teatrul-de-operatiuni-din-afganistan-cronologie-2010-2019--291831
Militari români victime în teatrul de operaţiuni din Afganistan (cronologie 2010-2019) - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/24/militari-romani-victime-in-teatrul-de-operatiuni-din-afganistan-cronologie-2010-2019--313348
FOTO VIDEO Cum arată o misiune a militarilor români în Afganistan alături de aliaţii americani. În 2019, România va ajunge să aibă în zonă 950 de militari - 33% - Adevarul
http://adevarul.ro/news/eveniment/video-foto-arata-misiune-militarilor-romani-afganistan-alaturi-aliatii-americani-In-2019-romania-ajunge-zona-950-militari-1_5c8389b8445219c57e0c1c5b/index.html
Militari români în Afganistan - 32% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/militari-romani-in-afganistan-112801
Opt militari români, răniți în Afganistan - 31% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/soldati-romani-raniti-in-afganistan-921316
Doi militari români răniți, în Afganistan - 31% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23123644-doi-militari-romani-raniti-afganistan.htm
Doi militari români, răniţi în Afganistan - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/06/doi-militari-romani-raniti-in-afganistan--301905
Doi militari români au fost răniţi în Afganistan - 31% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/doi-militari-romani-au-fost-raniti-in-afganistan_472716.html
Opt militari români au fost răniţi în Afganistan - 31% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/opt-militari-romani-au-fost-raniti-in-afganistan-115119
Doi militari români au fost răniţi în Afganistan - 31% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/doi-militari-romani-au-fost-raniti-in-afganistan-126722
Șase militari români, răniți în Afganistan - 31% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/soldati-romani-raniti-in-afganistan-921316
Cinci militari români, răniți în Afganistan - 31% - Curs de guvernare
https://cursdeguvernare.ro/cinci-militari-romani-raniti-in-afganistan.html
4 militari români, răniți în Afganistan | AUDIO - 31% - Europa FM
https://www.europafm.ro/4-militari-romani-raniti-in-afganistan/
Cinci militari români răniţi în Afganistan - 31% - Cotidianul
https://www.cotidianul.ro/cinci-militari-romani-raniti-in-afganistan/