Cazul de la Caracal/DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă - www.infoziare.ro 

Cazul de la Caracal/DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă

Cazul de la Caracal/DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă

DIICOT a anunţat că joi au fost finalizate în cea mai mare parte cercetările criminalistice la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal. "Astăzi, 29.08.2019, activităţile desfăşurate la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe au fost în cea mai mare parte finalizate, cu referire directă la cercetarea criminalistică. Până la data expirării autorizaţiei de percheziţie emisă de către instanţa de judecată, vor fi efectuate şi alte activităţi, în funcţie de analiza ulterioară a mijloacelor de probă ridicate până la acest moment de la locul faptei", se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES. Timp de aproape o lună, anchetatorii au cercetat casa, dar şi curtea locuinţei lui Dincă, care are aproape 3.000 de metri pătraţi, fiind folosit şi un aparat special de scanare. În curtea casei, au fost descoperite mai multe gropi, unele fiind cimentate sau betonate, fiind adunate mii de probe, care au fost transportate în camioane la INML şi Institutul Naţional de Criminalistică pentru a fi expertizate. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)  [citeste]

Actualizata la: 30 aug 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/29/cazul-de-la-caracal-diicot-a-finalizat-cercetarile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca--361714

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

DIICOT a finalizat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă - 81% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/diicot-a-finalizat-cercetarile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-819954.html
Cazul de la Caracal/ Au fost reluate cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă, în prezenţa acestuia - 71% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/07/27/cazul-de-la-caracal-au-fost-reluate-cercetarile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-in-prezenta-acestuia--347436
Cazul Caracal. DIICOT: Perchezițiile la locuința lui Gheorghe Dincă au fost în cea mai mare parte finalizate - 64% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23338297-cazul-caracal-diicot-perchezitiile-locuinta-lui-gheorghe-dinca-fost-cea-mai-mare-parte-finalizate.htm
Cazul de la Caracal/DIICOT anunţă că percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă vor continua în perioada următoare - 64% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/10/cazul-de-la-caracal-diicot-anunta-ca-perchezitiile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-vor-continua-in-perioada-urmatoare--354216
Cazul de la Caracal. DIICOT anunţă că percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă vor continua în perioada următoare - 64% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/justitie/cazul-de-la-caracal-diicot-anunta-ca-perchezitiile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-vor-continua-in-perioada-urmatoare-818360.html
Cazul Caracal. DIICOT continuă percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă; Au fost audiați mai mulți martori - 64% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/cazul-caracal-diicot-continua-perchezitiile-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-au-fost-audiati-mai-533259.html
DIICOT: Cercetările de sâmbătă au vizat fixarea prezenței Luizei în locuința lui Gheorghe Dincă - 63% - Realitatea TV
https://www.realitatea.net/diicot-cercetarile-de-sambata-au-vizat-fixarea-prezen-ei-luizei-in-locuin-a-lui-gheorghe-dinca_2211092.html
Cazul de la Caracal/ Se reiau cercetările la locuinţa lui Dincă; testul cu aparatul poligraf - amânat (surse) - 60% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/02/cazul-de-la-caracal-se-reiau-cercetarile-la-locuinta-lui-dinca-testul-cu-aparatul-poligraf-amanat-surse--350217
Cazul din Caracal: Cercetările continuă la casa lui Gheorghe Dincă - 60% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/cazul-din-caracal-cercetarile-continua-la-casa-lui-gheorghe-dinca-130089
CAZUL CARACAL: Se reiau cercetările la casa lui Gheorghe Dincă, în prezenţa inculpatului - 59% - Europa FM
https://www.europafm.ro/cazul-caracal-se-reiau-cercetarile-la-casa-lui-gheorghe-dinca-in-prezenta-inculpatului/
Haine pătate cu sânge, găsite în casa lui Gheorghe Dincă. DIICOT continuă percheziţiile la locuinţa din Caracal - 55% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/haine-patate-cu-sange-gasite-in-casa-lui-gheorghe-dinca-din-caracal_486100.html
Anchetatorii în cazul crimelor din Caracal, la locuinţa lui Gheorghe Dincă - 55% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/anchetatorii-in-cazul-crimelor-din-caracal-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-129398
CAZUL CARACAL. Noi oase descoperite de anchetatori în locuinţa lui Gheorghe Dincă - 55% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/cazul-caracal-noi-oase-descoperite-de-anchetatori-in-locuinta-lui-gheorghe-dinca_485818.html
Cazul Caracal | O nouă zi de căutări de probe la locuința lui Gheorghe Dincă - 55% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/cazul-caracal-o-noua-zi-de-cautari-de-probe-la-locuinta-lui-gheorghe-dinca-2722935