Cazul de la Caracal/Avocatul familiei Luizei Melencu a depus plângeri penale împotriva familiei lui Dincă - www.infoziare.ro 

Cazul de la Caracal/Avocatul familiei Luizei Melencu a depus plângeri penale împotriva familiei lui Dincă

Cazul de la Caracal/Avocatul familiei Luizei Melencu a depus plângeri penale împotriva familiei lui Dincă

Tonel Pop, avocatul Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie în Caracal, a anunţat marţi că a fost în audienţă la procurorul general Bogdan Licu şi a depus două plângeri penale împotriva membrilor familiei lui Gheorghe Dincă. "Una din plângeri este o continuare a plângerii iniţiale pe care am depus-o la DIICOT împotriva familiei lui Dincă, în special împotriva soţiei lui Dincă, plângere căreia nu i s-a dat curs până în acest moment, ci din contră, aceşti făptuitori au fost audiaţi în continuare ca martori, cu toate că aveau la dosarul cauzei cel puţin înregistrată plângerea făcută de familia Luizei împotriva acestei doamne. Văzând că e ţinută la mapă această plângere şi nu i se dă curs, văzând tratamentul preferenţial mai mult decât bonom pe care îl au procurorii faţă de familia Dincă, atunci am apelat la procurorul general şi am depus prin Parchetul General o completare a acestei plângeri iniţial depuse împotriva doamnei Dincă, plângere semnată şi introdusă inclusiv de familia Luizei", a declarat Tonel Pop la sediul Parchetului General. Avocatul spune că soţia lui Dincă s-ar fi întâlnit cu Luiza în casa lui Dincă. "Din declaraţiile pe care le-a dat soţia lui Dincă, la întrebările puse de mine, la un moment dat, a făcut nişte destăinuiri şi avem elemente clare că doamna Dincă a şters, a alterat, a distrus probe. Rămâne de văzut dacă cu intenţie, fără intenţie, din complicitate sau forţată (...) Avem şi o altă distrugere de probe în legătură cu colaborarea dânsei cu Dincă. Rămâne de văzut ce a făcut doamna Dincă cu telefoanele şi cartelele dânsei, ce a făcut cu tot ceea ce o leagă de Dincă, pentru că la un moment dat nu mai ştia nimic (...) Luând în considerare ce a spus doamna Dincă, este clar că Luiza, dacă s-a acţionat asupra ei cu violenţă, s-a acţionat după ce doamna Dincă a plecat de acolo, ceea ce înseamnă că s-au întâlnit acolo cele două, Luiza şi doamna Dincă. Din coroborarea declaraţiilor, aveam această dovadă că cele două s-au întâlnit (...) Din probele care au fost administrate privind prezenţa Luizei în casă şi din declaraţia doamnei Dincă rezultă că Luiza nu a fost omorâtă, nici violată şi a existat după ce această doamnă a plecat", a declarat Tonel Pop. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)  [citeste]

Actualizata la: 28 aug 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/27/cazul-de-la-caracal-avocatul-familiei-luizei-melencu-a-depus-plangeri-penale-impotriva-familiei-lui-dinca--360544

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Cazul Caracal. Miros suspect în casa lui Gheorghe Dincă. Avocatul familiei Luizei Melencu: „Din pământ iese mirosul” - 61% - Adevarul
https://adevarul.ro/news/eveniment/caz-caracal-miros-suspect-casa-gheorghe-dinca-avocatul-familiei-luizei-melencu-din-pamant-iese-mirosul-1_5d495bec892c0bb0c642149f/index.html
Ipoteză-şoc lansată în cazul Caracal. Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu: ”Soția lui Dincă ar putea fi incriminată! A distrus probe!” - 60% - Antena 1
https://a1.ro/news/social/tonel-pop-avocatul-familiei-luizei-melencu-sotia-lui-dinca-ar-putea-fi-incriminata-id899575.html
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu! „Cred că soția lui Dincă s-a intersectat cu fata la Caracal” - 57% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/tonel-pop-avocatul-familiei-luizei-melencu-cred-ca-sotia-lui-dinca-s-a-intersectat-cu-fata-la-caracal-19056091
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, despre audierea familiei Dincă la DIICOT: „Au făcut un scandal imens. Au spus că se cred victime” - 56% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/avocatul-familiei-luizei-despre-audierea-familiei-dinca-la-diicot-2728714
Caz Caracal. Miros suspect în casa lui Gheorghe Dincă. Avocatul familiei Luizei Melencu: „Din pământ iese mirosul” - 56% - Adevarul
https://adevarul.ro/news/eveniment/caz-caracal-miros-suspect-casa-gheorghe-dinca-avocatul-familiei-luizei-melencu-din-pamant-iese-mirosul-1_5d495bec892c0bb0c642149f/index.html
Cazul Caracal: Avocatul familiei Luizei Melencu susține că sunt indicii că a existat o a treia victimă - 55% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23318739-cazul-caracal-avocatul-familiei-luizei-melencu-sustine-sunt-indicii-existat-treia-victima.htm
Cazul CARACAL | Avocatul familiei Melencu: ”Au fost ascunse foarte multe probe care dovedeau că Dincă face parte dintr-un clan” - 51% - Realitatea TV
https://realitatea.net/stiri/actual/cazul-caracal-avocatul-familiei-melencu-au-fost-ascunse-foarte-multe-probe-care-dovedeau-ca-dinca-face-parte-dintrun-clan_5f129702ef7e3557602515a2
Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot” - 50% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/avocatul-familiei-luizei-melencu-despre-casa-lui-dinca-zmiroase-a-cadavru-peste-tot.html
Avocatul familiei Luizei, noi plângeri la Parchet: Soţia lui Gheorghe Dincă şi adolescenta s-au întâlnit în acea casă - 50% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/avocatul-familiei-luizei-noi-plangeri-la-parchet-sotia-lui-gheorghe-dinca-si-adolescenta-s-au-intalnit-au-fost-in-acelasi-moment-in_488039.html
Avocatul familiei Luizei Melencu: Medici de la INML sunt audiaţi în dosarul Caracal - 50% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/medici-de-la-inml-sunt-audiati-in-dosarul-de-la-caracal-2772233
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, noi informații din ancheta tragediei de la Caracal: „Era identificată mașina lui Gheorgeh Dincă încă din dosarul Luizei” - 50% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/tonel-pop-avocatul-familiei-luizei-noi-informatii-din-ancheta-tragediei-de-la-caracal-era-533255.html
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu: Anchetatorii au aranjat decorul din casa lui Dincă pentru reconstituire - 49% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/tonel-pop-avocatul-familiei-luizei-melencu-anchetatorii-au-aranjat-decorul-din-casa-lui-dinca-pentru-reconstituire_490575.html