Preşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic şi Visa Waiver - www.infoziare.ro 

Preşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic şi Visa Waiver

Preşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic şi Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta, pe 20 august, cu omologul american, Donald Trump, mai multe chestiuni importante, între care se numără securitatea energetică şi programul Visa Waiver. Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis, făcută la invitaţia omologului american, are loc în zilele de 19 şi 20 august. "Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul Strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile", a spus şeful statului, marţi, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii. "Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională", subliniat şeful statului. El a afirmat că impresia sa este că există o "disponibilitate la nivelul Guvernului român de a repara anumite chestiuni care nu au fost bine gândite", făcând referire la Ordonanţa de urgenţă 114 şi Legea offshore. "Ar fi de dorit, pentru că mulţi investitori de bună credinţă sunt îngrijoraţi", a mai spus Iohannis cu privire la cele două acte normative. Şeful statului a mai afirmat că americanii au o îngrijorare că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia în domeniul energetic. De asemenea, preşedintele Iohannis a menţionat că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră. "Ceea ce ni s-a transmis este că vine dintr-o politică globală, nu din ceea ce se întâmplă aici", a adăugat Iohannis cu privire la anunţul potrivit căruia compania americană Exxon Mobil ar urma să se retragă din proiectul românesc. Preşedintele a precizat că va readuce în discuţia cu preşedintele Trump chestiunea vizelor pentru români. "O să readuc în discuţie şi tehnicienii să caute soluţii. Ca preşedinte al României, doresc să pun problema pe masă", a arătat Iohannis referitor la programul Visa Waiver. Şeful statului a indicat că doreşte să discute cu preşedintele american şi despre efectivele de militari americani din România, precizând că ţara noastră are posibilitatea de a găzdui mai mulţi militari din SUA. Preşedintele Iohannis a menţionat că la întâlnirea cu omologul american va reitera invitaţia adresată acestuia de a vizita România. El a mai arătat că la Washington nu sunt prevăzute întâlniri de afaceri sau cu comunitatea de români. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu) [citeste]

Actualizata la: 14 aug 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/13/presedintele-iohannis-va-discuta-cu-trump-despre-domeniul-energetic-si-visa-waiver--355343

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Preşedintele Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic şi Visa Waiver - 100% - TVR
http://stiri.tvr.ro/presedintele-iohannis-va-discuta-cu-trump-despre-domeniul-energetic-si-visa-waiver_848973.html
Klaus Iohannis va discuta cu Trump despre domeniul energetic şi Visa Waiver - 91% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/presedintele-iohannis-va-discuta-cu-trump-despre-domeniul-energetic-si-visa-waiver-818564.html
Carmen Dan a discutat cu trimisul lui Donald Trump despre includerea României în Programul Visa Waiver - 47% - Click
https://www.click.ro/content/carmen-dan-discutat-cu-trimisul-lui-donald-trump-despre-includerea-romaniei-programul-visa
Oficialii din Rusia şi Iran discută despre o posibilă cooperare în domeniul energetic - 42% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/externe/oficialii-din-rusia-si-iran-discuta-despre-o-posibila-cooperare-in-domeniul-energetic-17549260
Președintele Iohannis va discuta cu Trump despre Exxon, soldați și vize - 39% - Profit.ro
https://www.profit.ro/stiri/politic/presedintele-iohannis-va-discuta-cu-trump-despre-exxon-soldati-si-vize-19086770?utm_source=Rss&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross
Ungaria, amenințată cu excluderea din programul Visa Waiver - 36% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ungaria-amenintata-cu-excluderea-din-programul-visa-waiver-928273
Visa Waiver: George Cristian Maior a solicitat sprijinul Senatului SUA - 35% - Europa FM
https://www.europafm.ro/visa-waiver-george-cristian-maior-a-solicitat-sprijinul-senatului-sua/
Ministerul Afacerilor Externe susţine eforturile comunităţii române din Statele Unite pentru includerea României în programul Visa Waiver - 33% - Adevarul
http://adevarul.ro/news/eveniment/ministerul-afacerilor-externe-sustine-eforturile-comunitatii-romane-statele-unite-includerea-romaniei-programul-visa-waiver-1_5a58052fdf52022f756bf955/index.html
Iohannis va discuta cu Trump despre vize, dar şi despre gazele ruseşti şi apărare - 32% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/iohannis-va-discuta-cu-trump-despre-vize-dar-si-despre-gazele-rusesti-si-aparare.html
Președintele Iohannis, precizări despre summit-ul de la Sibiu. Ce vor discuta liderii UE - 31% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/politic/presedintele-iohannis-precizari-despre-summit-ul-de-la-sibiu-ce-vor-discuta-liderii-ue.html
Cioloș va discuta cu președintele Iohannis despre un referendum pe tema Justiției - 31% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/ciolos-va-discuta-cu-presedintele-iohannis-despre-un-referendum-pe-tema-justitiei-804386.html
Președintele Klaus Iohannis discută cu liderii UE despre modificarea legilor Justiției - 31% - Europa FM
https://www.europafm.ro/presedintele-klaus-iohannis-discuta-cu-liderii-ue-despre-modificarea-legilor-justitiei/
Președintele Klaus Iohannis discută cu guvernatorul BNR despre inflația record și creșterea ROBOR - 31% - Europa FM
https://www.europafm.ro/presedintele-klaus-iohannis-discuta-cu-guvernatorul-bnr-despre-inflatia-record-si-cresterea-robor/
Preşedintele Donald Trump discută cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite despre investiţii de sute de miliarde de dolari - 31% - Jurnalul National
http://jurnalul.ro/stiri/externe/presedintele-donald-trump-discuta-cu-printul-mostenitor-al-arabiei-saudite-despre-investitii-de-sute-de-miliarde-de-dolari-769741.html