Vicepremierul Daniel Suciu: Preşedintele este în continuare în campanie electorală - www.infoziare.ro 

Vicepremierul Daniel Suciu: Preşedintele este în continuare în campanie electorală

Vicepremierul Daniel Suciu: Preşedintele este în continuare în campanie electorală

Vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat marţi că preşedintele Klaus Iohannis este în continuare în campanie electorală, iar Codul administrativ, adoptat de Guvern, a fost susţinut şi de primarii de la PNL. Afirmaţia sa vine în contextul în care şeful statului a declarat că adoptarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România. "E o marotă, ştiam că aşa se va întâmpla, va fi folosit doar pentru că domnul preşedinte este în continuare în campanie electorală. Am rugămintea la domnia sa şi la toţi cei care vorbesc, dar doar din punctul de vedere al unui interes politic, să citească cu mare atenţie actul normativ. Am impresia că uneori trăim în realităţi paralele. Nu există judeţ în care am fost să nu invit toţi primarii la discuţii vizavi de Codul administrativ. Parlamentari din PNL au făcut parte din comisia care a elaborat acest cod, care este peste 95% exact Codul administrativ care a ieşit din Parlament şi care a primit inclusiv voturile PNL. Preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, membru marcant al PNL, a susţinut Codul administrativ", a precizat Suciu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat ce părere are despre criticile aduse de şeful statului acestui act normativ. Ministrul a adăugat că acest Cod administrativ "nu politizează nimic". "Prefectul rămâne înalt funcţionar public, exact cum este în legislaţia actuală. Şefii instituţiilor deconcentrate nu sunt asimilaţi managerilor publici şi nu este politizată funcţia de şef al instituţiei deconcentrate, rămân pe legislaţia actuală. Cât despre discuţia cu baronii, (...) înseamnă că absolut toţi aleşii locali sunt nişte baroni şi nu ar trebui să adoptăm acest act normativ pentru că domnul preşedinte nu este de acord. Domnul preşedinte a mai atacat acest act normativ la CCR şi vreau să punctez că CCR nu a respins prevederile Codului administrativ, ci modalitatea tehnică de elaborare", a susţinut Suciu. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România. "PSD vrea să demonstreze cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări. În urma adoptării de către Guvern a Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia că, după doi ani în care a încercat prin toate mijloacele să îngenuncheze Justiţia de dragul unor corupţi, PSD vrea acum să distrugă administraţia de dragul baronilor locali. Este extrem de grav că o lege esenţială precum Codul administrativ, care înglobează sute de reglementări, cuprinse în prezent în mai multe acte normative, şi care reprezintă practic baza legală a administraţiei publice din România, a fost adoptată de către Guvern prin ordonanţă de urgenţă. OUG este un instrument prevăzut în Constituţie în mod explicit doar pentru situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) [citeste]

Actualizata la: 26 iun 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/25/vicepremierul-daniel-suciu-presedintele-este-in-continuare-in-campanie-electorala--331749

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Vicepremierul Suciu, după criticile aduse de Klaus Iohannis: „Domnul preşedinte este în continuare în campanie electorală” - 75% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/politica/vicepremierul-suciu-dupa-criticile-aduse-de-klaus-iohannis-domnul-presedinte-campanie-282634.html
​Vicepremierul Daniel Suciu: Noi, PSD, susţinem în continuare alegerea primarilor într-un singur tur. - 57% - Biziday
https://www.biziday.ro/%e2%80%8bvicepremierul-daniel-suciu-noi-psd-sustinem-in-continuare-alegerea-primarilor-intr-un-singur-tur/
Vicepremierul Daniel Suciu: „PSD susține în continuare alegerea primarilor într-un singur tur” ​​​​​​​ - 57% - Antena 3
https://www.antena3.ro/politica/vicepremierul-daniel-suciu-psd-sustine-in-continuare-alegerea-primarilor-intr-un-singur-tur-512619.html
Vicepremierul Daniel Suciu: Noi, PSD, susţinem în continuare alegerea primarilor într-un singur tur - 57% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/17/vicepremierul-daniel-suciu-noi-psd-sustinem-in-continuare-alegerea-primarilor-intr-un-singur-tur--275974
Vicepremierul Daniel Suciu: PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur - 57% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/politic/vicepremierul-daniel-suciu-psd-sustine-in-continuare-alegerea-primarilor-intr-un-singur-tur-17926190
Vicepremierul Daniel Suciu: Noi, PSD, susţinem în continuare alegerea primarilor într-un singur tur - 57% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23034241-vicepremierul-daniel-suciu-noi-psd-sustinem-continuare-alegerea-primarilor-intr-singur-tur.htm
VIDEO Vicepremierul Daniel Suciu jură că noul Cod Administrativ nu e pentru baroni: 'Este o idee falsă' - 48% - Click
https://www.click.ro/content/video-vicepremierul-daniel-suciu-jura-ca-noul-cod-administrativ-nu-e-pentru-baroni-este-o
Vicepremierul Daniel Suciu susține că impactul bugetar pentru pensiile speciale ale primarilor, cuprinse în proiectul Codului Administrativ, este între 100 și 150 de milioane de lei pe an. - 46% - Biziday
https://www.biziday.ro/vicepremierul-daniel-suciu-sustine-ca-impactul-bugetar-pentru-pensiile-speciale-ale-primarilor-cuprinse-in-proiectul-codului-administrativ-este-intre-100-si-150-de-milioane-de-lei-pe-an/
Vicepremierul Daniel Suciu va candida pentru conducerea PSD - 45% - Bursa
http://www.bursa.ro/vicepremierul-daniel-suciu-va-candida-pentru-conducerea-psd-43914737
Vicepremierul Daniel Suciu: CNI are în implementare peste 580 de obiective de investiţii - 45% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/15/vicepremierul-daniel-suciu-cni-are-in-implementare-peste-580-de-obiective-de-investitii--308228
Vicepremierul Daniel Suciu: Candidez pentru funcția de președinte executiv al PSD - 44% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/politica/daniel-suciu-candidatura-presedinte-executiv-psd-282171.html
Ce spune vicepremierul Daniel Suciu despre evaluarea miniștrilor și remaniere - 44% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-spune-vicepremierul-daniel-suciu-despre-evaluarea-ministrilor-si-remaniere-1157910
Vicepremierul Daniel Suciu: „Orice nobil, ca să nu spun baron local” - 44% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/vicepremierul-daniel-suciu-orice-nobil-ca-sa-nu-spun-baron-local-1151324
Vicepremierul Daniel Suciu: 95% din prevederile Codului administrativ vor rămâne în vigoare - 44% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/vicepremierul-daniel-suciu-95-din-prevederile-codului-administrativ-vor-ramane-in-vigoare-516782.html