"Sânziene - ie, floare şi lumină" - tradiţii şi obiceiuri, la Muzeul Satului - www.infoziare.ro 

"Sânziene - ie, floare şi lumină" - tradiţii şi obiceiuri, la Muzeul Satului

"Sânziene - ie, floare şi lumină" - tradiţii şi obiceiuri, la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti'' invită publicul, luni, de la ora 11,00, să intre în povestea plină de magie şi de frumuseţe a Sânzienelor, prin aducerea în atenţie a tradiţiilor şi obiceiurilor acestei zile. "Ca în fiecare an, Muzeul Naţional al Satului readuce în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniţei din flori de Sânziene la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea, de la identificarea simbolurilor solare sculptate de ţăranul român acum 100 de ani pe porţi la recunoaşterea unor obiecte din gospodăriile muzeului şi la participarea la târgul de Sânziene", informează un comunicat al Muzeul Satului transmis AGERPRES. Nu vor lipsi atelierele de creaţie şi teatrul de umbre pentru copii. Vor fi organizate şi două concursuri, în care vor fi admirate şi premiate cele mai vechi şi frumoase ii şi cămăşi pe care le vor purta cei prezenţi. Fetele care poartă numele de Sânziana nu plătesc bilet de intrare în muzeu. Sărbătoarea din 24 iunie este cunoscută în popor şi sub numele de Drăgaica. Tot acum, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Şi, nu în ultimul rând, pe 24 iunie este sărbătorită ia: este Ziua internaţională a Iei începând din 2013, la iniţiativa comunităţii online "La Blouse Roumaine". AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)    Sursa foto: muzeul-satului.ro  [citeste]

Actualizata la: 24 iun 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/24/sanziene-ie-floare-si-lumina-traditii-si-obiceiuri-la-muzeul-satului--330473

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

'Sânziene - ie, floare şi lumină' - tradiţii şi obiceiuri, pe 24 iunie, la Muzeul Satului - 98% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/21/sanziene-ie-floare-si-lumina-traditii-si-obiceiuri-pe-24-iunie-la-muzeul-satului--329757
Tradiții și obiceiuri de Sânziene - Ce NU ai voie să faci astăzi - 44% - Stiri pe surse
https://www.stiripesurse.ro/tradi-ii-i-obiceiuri-de-sanziene-ce-nu-ai-voie-sa-faci-astazi_1361538.html
Sânziene – Drăgaica, 24 iunie – Obiceiuri, tradiții și superstiții - 44% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/lifestyle/sanziene-sarbatoare-2301705
Traditii si obiceiuri de Sanziene sau Dragaica, sarbatoarea femeii si a florilor - 43% - Ziare.com
http://www.ziare.com/social/sarbatoare/traditii-si-obiceiuri-de-sanziene-sau-dragaica-sarbatoarea-femeii-si-a-florilor-1470846
Sânziene sau Drăgaica, tradiții și obiceiuri. Ce e bine să faci în această zi - 43% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/social/sanziene-sau-dragaica-traditii-si-obiceiuri-ce-nu-e-bine-sa-faca-in-aceasta-zi.html
Sânziene sau Drăgaica, tradiții și obiceiuri. Ce se întâmplă în noaptea de 23 spre 24 iunie - 43% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/social/sanziene-sau-dragaica-traditii-si-obiceiuri-ce-se-intampla-in-noaptea-de-23-spre-24-iunie-526662.html
Drăgaica: Obiceiuri și tradiții de Sânziene. Ce trebuie să faci ca să alungi spiritele malefice - 42% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/obiceiuri-si-traditii-de-dragaica-282279.html
Tradiții și obiceiuri de Sânziene. Ce trebuie să facă tinerele pentru a-și visa ursitul - 42% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/divers/traditii-si-obiceiuri-de-sanziene-ce-trebuie-sa-faca-tinerele-pentru-a-si-visa-ursitul.html
Floriile, sărbătoarea creştină care vesteşte Paştele, dar şi a celor cu nume de floare. Tradiţii şi obiceiuri - 40% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/social/floriile-sarbatoarea-crestina-care-vesteste-pastele-dar-si-a-celor-cu-nume-de-floare-traditii-si-obiceiuri-17114702
Festival de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou la Muzeul Satului din Capitală - 39% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/cultura/muzica/festival-de-datini-si-obiceiuri-de-craciun-si-anul-nou-la-muzeul-satului-din-bucuresti-794714.html
Sărbătoare mare azi. Tradiții și obiceiuri de SÂNZIENE și Drăgaica. Ce mare sfânt e pomenit acum - 39% - Realitatea TV
https://www.realitatea.net/sanziene-dragaica-mare-sfant_2201872.html
Drăgaica sau Sânziene. Tradiții și superstiții de Sânziene. Ce este strict interzis să faci în această zi - 39% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/social/dragaica-sau-sanziene-traditii-si-superstitii-de-sanziene-ce-este-strict-interzis-sa-faci-in-526664.html
Atelierul "Întâlniri francofone: Broderie, tradiţii şi antreprenoriat" - în week-end, la Muzeul Satului - 39% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/09/atelierul-intalniri-francofone-broderie-traditii-si-antreprenoriat-in-week-end-la-muzeul-satului--271545