O PERSONALITATE PE ZI: Poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin - www.infoziare.ro 

O PERSONALITATE PE ZI: Poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin

O PERSONALITATE PE ZI: Poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin

Poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin s-a născut la 12 iunie 1929, la Oradea. A absolvit Liceul "Unirea" din Focşani, în 1950, an în care a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1954, obţinând licenţa în literatura franceză cu o lucrare despre Francois Villon. A fost asistent la Catedra de limba şi literatura franceză a Universităţii din Bucureşti, unde a obţinut toate gradele universitare, până la cel de profesor, a predat la Facultatea de Litere a Universităţi din Craiova. În 1971, a obţinut doctoratul în filologie la Iaşi, cu teza "Nathalie Sarrciute et le Nouveau Roman". A debutat cu versuri în "Steaua" (1960), iar prima carte, placheta "Poeme", i-a apărut în 1970, fiind urmată de "Reci limpezi cuvinte" (1971), "Copac înflorit" (1978) şi "Picătura de ploaie" (1987). Între scrierile sale se numără: "Spaţiul continuu", Bucureşti, 1972; "Romanul poetic", Bucureşti, 1977; "Modernii, precursori ai clasicilor", Cluj-Napoca, 1981; "Stendhal - scriitură şi cunoaştere", Bucureşti, 1985; "Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului", Bucureşti, 1994; "Vocile", Bucureşti, 1998; "Poietică şi poetică", Craiova, 1998; "Uimire şi poiesis", Craiova, 1999; "Punere în abis", Bucureşti, 2000; "Cvadratura cercului", Bucureşti, 2001; "Capcana-Le Piege", ed. bilingvă, Bucureşti, 2002; "Centrul de aur", Bucureşti, 2003. Traducerile Irinei Mavrodin includ volume ale unor autori între care: Madame de Stael, "Scrieri alese", introd. trad., Bucureşti, 1967, "Zece ani de exil Memorii şi note de călătorie", Bucureşti, 1993; Albert Camus, "Exilul şi împărăţia", pref. trad., Bucureşti, 1968, "Mitul lui Sisif", pref. trad., Bucureşti, 1969; Henry Perruchot, "Viaţa lui Seurat", Bucureşti, 1968; Elie Faure, "Istoria artei", I-V, introd. Dan Grigorescu, Bucureşti, 1970, "Spiritul formelor", 1-11, pref. Dan Grigorescu, Bucureşti, 1989; André Gide, "Amintiri de la Curtea cu Juri. Sechestrata din Poitiers", pref. trad., Bucureşti, 1972; Eugene Delacroix, "Jurnal", I-II, pref. trad., Bucureşti, 1977; Marcel Proust, "Eseuri", pref. trad., Bucureşti, 1981, "În căutarea timpului pierdut", I-VI, 1987-2000, "Indiferentul", Paris-Bucureşti, 2001; Gustave Flaubert, "Bouvard şi Pecuchet", Bucureşti, 1984; Eugen Jebeleanu, "Hanibal", ed. bilingvă, pref. Aurel Martin, Bucureşti, 1985; Pierre Chaunu, "Civilizaţia Europei în secolul Luminilor", I-II, pref. trad., Bucureşti, 1986; Emil Cioran, "Tratat de descompunere", Bucureşti, 1992, "Căderea în timp", Bucureşti, 1994, "Evreii-un popor de solitari", Bucureşti, 2001; Gaston Bachelard, "Apa şi visele", Bucureşti, 1995, "Aerul şi visele", Bucureşti, 1997, "Pământul şi reveriile voinţei", Bucureşti, 1998, "Pământul şi reveriile odihnei", Bucureşti, 1999; Patrick Rembaud, "Bătălia", Bucureşti, 2001; Camille Laurens, "Carnet de bal", Bucureşti, 2003. (surse: Dicţionarul General al Literaturii Române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005) A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri (1982, 1985), pentru eseul "Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului" (1994), căruia i s-a decernat şi Premiul Academiei Române, dar şi pentru volumul de poezie "Vocile" (1998). În 1992, a primit titlul Chevalier des Arts et des Lettres, acordat de Republica Franceză, iar în 2000 a fost decorată cu Steaua României în grad de cavaler. A murit la 21 mai 2012. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Simona Aruştei) [citeste]

Actualizata la: 13 iun 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/12/o-personalitate-pe-zi-poeta-eseista-si-traducatoarea-irina-mavrodin--324808

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

O PERSONALITATE PE ZI: Maria Banuş, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare - 50% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/10/o-personalitate-pe-zi-maria-banus-poeta-eseista-prozatoare-si-traducatoare--289600
O PERSONALITATE PE ZI: Traducătoarea Antoaneta Ralian - 34% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/24/o-personalitate-pe-zi-traducatoarea-antoaneta-ralian--313161
O PERSONALITATE PE ZI: Traducătoarea Onica Ioana Busuioceanu - 33% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/11/10/o-personalitate-pe-zi-traducatoarea-onica-ioana-busuioceanu--208488
O PERSONALITATE PE ZI: Poeta Elena Farago - 30% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/01/04/o-personalitate-pe-zi-poeta-elena-farago--235720
O PERSONALITATE PE ZI: Poeta Florica Mitroi - 30% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/15/o-personalitate-pe-zi-poeta-florica-mitroi--258667
O PERSONALITATE PE ZI: Denisa Comănescu, poetă şi traducătoare - 29% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/04/o-personalitate-pe-zi-denisa-comanescu-poeta-si-traducatoare--251982
O PERSONALITATE PE ZI: Poeta Agatha Grigorescu-Bacovia - 29% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/08/o-personalitate-pe-zi-poeta-agatha-grigorescu-bacovia--271068
O PERSONALITATE PE ZI: Poeta şi prozatoarea Otilia Cazimir - 29% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/12/o-personalitate-pe-zi-poeta-si-prozatoarea-otilia-cazimir--256477
O PERSONALITATE PE ZI: Fosta jucătoare de tenis Irina Spîrlea - 22% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/26/o-personalitate-pe-zi-fosta-jucatoare-de-tenis-irina-spirlea--281014
O PERSONALITATE PE ZI: Academicianul Dumitru Bagdasar, neurochirurg, personalitate marcantă a medicinei româneşti - 19% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/17/o-personalitate-pe-zi-academicianul-dumitru-bagdasar-neurochirurg-personalitate-marcanta-a-medicinei-romanesti--229101
EXCLUSIV Marinela Mavrodin: „Nu aş mai participa la Insula Iubirii” - 18% - OK! Magazine
https://okmagazine.ro/exclusiv-marinela-mavrodin-nu-as-mai-participa-la-insula-iubirii/a18759824
DUPA EXPIRAREA MANDATULUI Radu Gra?ian Ghe?ea - ?nlocuit cu Valentin Mavrodin, la conducerea CEC Bank - 17% - Bursa
http://www.bursa.ro/dupa-expirarea-mandatului-radu-gratian-ghetea-inlocuit-cu-valentin-mavrodin-la-conducerea-cec-bank-05311730
DUPA EXPIRAREA MANDATULUI Radu Gra?ian Ghe?ea - ?nlocuit cu Valentin Mavrodin, la conducerea CEC Bank - 17% - Bursa
http://www.bursa.ro/dupa-expirarea-mandatului-radu-gratian-ghetea-inlocuit-cu-valentin-mavrodin-la-conducerea-cec-bank-05311730