Teodorovici: Programul Prima Casă va merge mai departe, în noua sa formă, respectiv O familie, o casă - www.infoziare.ro 

Teodorovici: Programul Prima Casă va merge mai departe, în noua sa formă, respectiv O familie, o casă

Teodorovici: Programul Prima Casă va merge mai departe, în noua sa formă, respectiv O familie, o casă

Programul "Prima Casă" va continua în noua formă, "O familie, o casă", şi după finalizarea discuţiilor cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României va fi legiferat în Guvern, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. "A fost o discuţie şi săptămâna trecută la Banca Naţională a României pentru schimbarea programului Prima Casă. S-a discutat şi acolo şi o să avem o concluzie finală, zic eu, curând, pentru că această nouă formulă a Programului Prima Casă, respectiv O casă, o familie, este mult mai bună şi atractivă", a explicat Teodorovici. Întrebat dacă va fi luat în considerare sfatul Fondului Monetar Internaţional privind reducerea treptată şi ulterior renunţarea la programul "Prima Casă", Teodorovici a răspuns că nu, şi acest program va merge mai departe în noua formulă. "Nu. Programul Prima Casă, în forma sa nouă, O familie, o casă, va merge mai departe. Şi după discuţia cu colegii de la BNR va fi legiferat în Guvern", a spus şeful de la Finanţe. Guvernul a discutat pe 23 mai, în primă lectură, proiectul "O familie, o casă". "Discutăm astăzi în primă lectură, proiectul O familie, o casă, o variantă mai aproape de nevoile cetăţenilor a programului 'Prima casă'. Venim cu noi măsuri de reducere a costurilor de finanţare pentru românii care doresc să cumpere o locuinţă. Concret, ne propunem creşterea nivelului garanţiei guvernamentale de la 50%, cât este în prezent, la 80% din valoarea creditului, suportarea de către stat a comisionului de gestiune şi reducerea substanţială a dobânzii pentru familiile cu copii şi pentru persoanele cu dizabilităţi", afirma atunci premierul Viorica Dăncilă. Potrivit proiectului de act normativ publicat de Ministerul Finanţelor, în cadrul Programului "O familie, o casă" statul acordă cumpărătorilor, persoane fizice care achiziţionează o locuinţă de la un dezvoltator, o primă pe care o utilizează pentru plata valorii locuinţei reprezentând 700 lei din valoarea unui metru pătrat construit pentru locuinţele noi cu suprafeţe între 50 mp şi 100 mp. Pot beneficia de acest program persoanele ale căror venituri nete, la data solicitării creditului garantat, nu depăşesc 8.000 lei pe persoană, 10.000 lei pentru o familie cu doi membri sau o familie formată dintr-un adult şi un copil, 11.000 lei pentru o familie cu trei membri sau o familie formată dintr-un adult şi doi copii, şi 12.000 lei pe familie formată din doi adulţi şi minim doi copii. Vârsta beneficiarilor Programului este de maxim 55 ani. "Programul sprijină puternic familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă şi în egală măsură susţine sectorul construcţiilor. Câteva dintre avantajele pe care acest program le aduce - statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul Prima casă prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani. Limita maximă a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată", a spus Teodorovici la Palatul Victoria în 23 mai. El a adăugat că locuinţele cumpărate prin acest program trebuie să aibă minimum două camere şi o suprafaţă totală care să nu depăşească 100 de metri pătraţi. Dobânda este fixă de 5,5% pe an pe toată durata creditului. Programul prevede acordarea de subvenţii astfel: reducerea cu 2,6% puncte procentuale a ratei dobânzii pentru beneficiarii cu venituri nete lunare în anul 2019 mai mici de 6.000 de lei individual, de 7.000 de lei pentru o familie formată din doi adulţi sau un beneficiar care este asistent maternal pentru un copil, de 8.000 de lei pentru o familie cu un copil şi de 9.000 de lei pentru o familie cu doi sau mai mulţi copii, reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii pentru beneficiarii care au un copil sau sunt asistenţi maternali pentru un copil, cu două puncte procentuale pentru cei care au doi sau mai mulţi copii sau sunt asistenţi maternali pentru doi sau mai mulţi copii (...) reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru beneficiarii eligibili care sunt încadraţi într-un grad grav de handicap sau au în familie persoane încadrate cu un grad de handicap grav. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat) [citeste]

Actualizata la: 12 iun 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/06/11/teodorovici-programul-prima-casa-va-merge-mai-departe-in-noua-sa-forma-respectiv-o-familie-o-casa--324463

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Teodorovici: Programul Prima Casă va merge mai departe, în noua sa formă, respectiv O familie, o casă - 100% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/teodorovici-programul-prima-casa-va-merge-mai-departe-in-noua-sa-forma-respectiv-o-familie-o-casa-812644.html
Eugen Teodorovici: Guvernul nu va renunţa la programul „O familie o casă”, noua variantă a „Prima Casă”, aşa cum a sugerat la finele săptămânii trecute delegaţia FMI. - 58% - Biziday
https://www.biziday.ro/eugen-teodorovici-guvernul-nu-va-renunta-la-programul-o-familie-o-casa-noua-varianta-a-prima-casa-asa-cum-a-sugerat-la-finele-saptamanii-trecute-delegatia-fmi/
Eugen Teodorovici, despre programul “Prima Casă”! De când va deveni “O familie, O casă” - 53% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/programul-o-familie-o-casa-18962811
Dragnea: Programul 'Prima casă' se va extinde şi se va numi 'O familie-o casă'; programul 'în fiecare comună o ambulanţă' e gata - 48% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/23/dragnea-programul-prima-casa-se-va-extinde-si-se-va-numi-o-familie-o-casa-programul-in-fiecare-comuna-o-ambulanta-e-gata--312296
“Prima casă” se schimbă! Ce prevede programul “O familie, o casă” - 45% - Fanatik
https://www.fanatik.ro/prima-casa-se-schimba-ce-prevede-programul-o-familie-o-casa-18943633
ULTIMA ORĂ Dragnea anunță cum schimbă programul "Prima casă": extins și redenumit "O familie - o casă", cu plafoane mărite și dobânzi fixe în lei - 44% - Profit.ro
https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/ultima-ora-dragnea-anunta-cum-schimba-programul-prima-casa-extins-si-redenumit-o-familie-o-casa-cu-plafoane-marite-si-dobanzi-fixe-in-lei-19011199?utm_source=Rss&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross
Teodorovici: Programul "O familie, o casă" sprijină familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă - 40% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/politica/teodorovici-programul-o-familie-o-casa-sprijina-familiile-tinere-sa-isi-cumpere-o-locuinta-decenta-810599.html
Teodorovici: Programul 'O familie, o casă' sprijină familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă - 40% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/23/teodorovici-programul-o-familie-o-casa-sprijina-familiile-tinere-sa-isi-cumpere-o-locuinta-decenta--312941
Anunț important pentru cei care vor să-și cumpere o casă! Cum funcționează programul „O familie, o casă” - 39% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/social/anunt-important-pentru-cei-care-vor-sa-si-cumpere-o-casa-cum-functioneaza-programul-o-familie-o-casa-523121.html
Teodorovici, ANUNȚ despre Programul „Prima Casă” - 39% - Cotidianul
https://www.cotidianul.ro/teodorovici-anunt-despre-programul-prima-casa/
Guvernul transforma "Prima Casa" in "O familie, o casa". Ce modificari se aduc programului - 37% - Business 24
http://www.business24.ro/casa/stiri-casa/guvernul-transforma-prima-casa-in-o-familie-o-casa-ce-modificari-se-aduc-programului-1604035
Prima Casă se schimbă. Cum va funcţiona noul program „O familie – o casă“ - 37% - Adevarul
http://adevarul.ro/economie/imobiliare/prima-casa-schimba-functiona-noul-program-o-familie-casa-1_5ce6e738445219c57ef7877b/index.html
„Prima Casă” se transformă în „O familie – o casă”. Care sunt noile prevederi ale programului guvernamental - 37% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/prima-casa-se-transforma-in-o-familie-o-casa-care-sunt-noile-prevederi-ale-programului-guvernamental-2642399
Guvern: O nouă hotărâre privind programul "Prima casă" - 37% - DC News
https://www.dcnews.ro/guvern-o-noua-hotarare-privind-programul-prima-casa_574401.html