ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 9 MAI - www.infoziare.ro 

ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 9 MAI

ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 9 MAI

* Preţul fără taxe al benzinei pe piaţa din România a scăzut sub media europeană, în timp ce preţul motorinei este în continuare mai mare cu 2%, arată ultimele date ale publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate de AGERPRES. * Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii februarie 2019, la 1.027.060 persoane, în creştere cu 0,43% faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. * Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 274 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont cu o maturitate reziduală de 12 de luni, la un randament mediu de 3,26% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). * România a atras fonduri europene de 4,4 miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de peste 50% pe întreg programul, iar dacă vom continua în acest ritm nu vom avea probleme de dezangajare, a declarat pentru AGERPRES directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu. * Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,7599 lei pentru un euro, în creştere cu 0,21 de bani (+0,04%) faţă de cotaţia de 4,7578 lei stabilită în şedinţa precedentă. * Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va organiza, în premieră la nivel european, în perioada 12-15 mai 2019, Campionatul european de fotbal al Agenţiilor de Plăţi, la care vor participa şapte state membre ale Uniunii Europene şi Republica Moldova, a declarat pentru AGERPRES directorul general al agenţiei, Adrian Chesnoiu. * Mai mult de jumătate dintre angajaţi aleg să îşi ascundă de şefi şi colegi activitatea de pe reţelele de socializare, reiese din rezultatele Global Privacy Report, publicat joi de Kaspersky Lab. * Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 535 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 117 de luni, la un randament mediu de 4,96% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). * Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) solicită ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, introducerea produselor agroalimentare de calitate, alături de produse bio, tradiţionale şi montane, sub incidenţa reducerii TVA de la 9% la 5%. * Activiştii Greenpeace, alături de studenţi din mai multe ţări europene, au afişat, joi, la Sibiu, cu ocazia Summit-ului privind viitorul Uniunii Europene (UE), un banner cu mesajul "Broken climate, Broken future". * Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) finanţează prin submăsurile 16.4 şi 16.4a din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare 2014 - 2020 (PNDR 2020) cooperarea între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol, sumele disponibile fiind de peste 11,4 milioane de euro. * Consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor naţionale competente pentru implementarea unor regulamente europene care fac parte din pachetul intitulat "O reglementare mai inteligentă pentru o hrană mai sigură" a fost una dintre temele abordate la reuniunea informală a şefilor serviciilor fitosanitare din statele membre ale Uniunii Europene (COPHs), eveniment desfăşurat la Craiova, în perioada 6-8 mai 2019. * Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, a avut o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale a Republicii Populare Chineze, Shi Yaobin, în contextul vizitei efectuate de delegaţia chineză la Bucureşti. * Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 108 localităţi din 16 judeţe, cu un număr de 493 de focare, dintre care 10 în exploataţii comerciale, în timp ce în alte cinci judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi, informează, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). * Producţia de carne a României a scăzut la toate speciile de animale (ovine, caprine, porcine şi bovine) în luna martie 2019, faţă de perioada similară a anului trecut, dar a crescut la păsări, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică /INS/. * Numărul de portări în reţelele Digi a crescut cu 37% în primele patru luni din 2019, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 124.755, reiese din datele operatorului telecom, publicate joi, pe baza informaţiilor comunicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), prin intermediul site-ului portabilitate.ro. * UniCredit, cel mai mare grup bancar italian, a raportat joi cel mai bun profit trimestrial din ultimul deceniu, datele reflectând succesul planului strategic, transmit MarketWatch, Reuters şi AP. * Retailerul german Metro AG a raportat joi o nouă scădere a vânzărilor la subsidiara sa din Rusia şi la reţeaua de hipermarketuri Real, care este în proces de vânzare, dar rezultatele au fost compensate de avansul din Europa de Est, transmite Reuters. * Mitsubishi Motors nu a discutat o posibilă integrare a conducerii cu Nissan şi Renault, a afirmat preşedintele grupului nipon, Osamu Masuko, transmite Reuters. * Enel SpA a anunţat că va investi mai mult anul acesta în sectorul energiilor regenerabile din America de Nord şi în reţelele sale din Italia şi America de Sud, după ce câştigurile trimestriale au depăşit estimările, transmit Reuters, ANSA şi site-ul lse.co.uk. * Grupul Tata Motors din India a dezminţit joi informaţiile conform cărora pregăteşte vânzarea Jaguar Land Rover (JLR) producătorului auto francez PSA, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu) [citeste]

Actualizata la: 10 mai 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/09/stirile-serii-economic-9-mai--304722

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 31 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/31/stirile-serii-economic-31-mai--318471
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 16 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/16/stirile-serii-economic-16-mai--308908
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 17 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/17/stirile-serii-economic-17-mai--309630
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 2 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/02/stirile-serii-economic-2-mai--300673
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 20 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/20/stirile-serii-economic-20-mai--310785
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 21 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/21/stirile-serii-economic-21-mai--311425
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 22 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/22/stirile-serii-economic-22-mai--312133
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 24 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/24/stirile-serii-economic-24-mai--313626
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 27 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/27/stirile-serii-economic-27-mai--315390
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 28 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/28/stirile-serii-economic-28-mai--316117
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 29 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/29/stirile-serii-economic-29-mai--316958
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 30 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/30/stirile-serii-economic-30-mai--317733
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 6 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/06/stirile-serii-economic-6-mai--302386
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 8 MAI - 100% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/05/08/stirile-serii-economic-8-mai--303948