Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis - www.infoziare.ro 

Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis

Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis

Şeful IPJ Giurgiu, Cătălin Georgescu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că un poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus zece ani fără permis, colegii lui s-au sesizat din oficiu în 2014, a intrat în cercetarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu a plecat din sistem. 'În urma unor apariţii în mass-media potrivit cărora un fost poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus fără permis, pot să spun că acesta a condus aproximativ zece ani fără permis iar în decembrie 2014 a fost prins de colegii lui, care s-au sesizat din oficiu. El a intrat în cercetare prealabilă, rechizitoriul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu, în 2016, a plecat din sistem', a precizat şeful IPJ Giurgiu. El spune că fostul poliţist lucrase mai întâi în Bucureşti, după care a ajuns la Bolintin. După ce a fost cercetat pentru conducere fără permis, acesta a primit o condamnare de un an şi trei luni de închisoare cu suspendare iar acum şi-a schimbat domeniul de activitate şi, din spusele unor localnici, este comerciant la Bolintin iar între timp şi-ar fi luat şi permis de conducere. Atenţia mass-media s-a îndreptat în ultima perioadă către localitatea Bolintin Vale după ce s-a descoperit faptul că mai multe persoane din localitate ar fi obţinut premise de conducere contra unor sume de bani. Serviciul de premise auto se află în subordinea Instituţiei Prefectului judeţului Giurgiu iar în urmă cu un şi jumătate fostul şef al serviciului a intrat în atenţia DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihail Predescu, la data faptelor ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef şi şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, pentru luare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată. 'În perioada 5 noiembrie 2015 - 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail (...) a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (martor în cauză), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine', se arată într-un comunicat al DNA emis la data cercetărilor, în 2017. Acesta a fost plasat sub control judiciar. AGERPRES/(AS-Camelia Bigan, editor online: Daniela Juncu) [citeste]

Actualizata la: 17 apr 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/16/seful-ipj-giurgiu-un-politist-din-bolintin-vale-a-condus-zece-ani-fara-permis--293580

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis - 100% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/justitie/seful-ipj-giurgiu-un-politist-din-bolintin-vale-a-condus-zece-ani-fara-permis-806814.html
Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis - 100% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/locale/seful-ipj-giurgiu-un-politist-din-bolintin-vale-a-condus-zece-ani-fara-permis-517006.html
Şeful IPJ Giurgiu: Un poliţist din Bolintin Vale a condus zece ani fără permis - 100% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23092479-seful-ipj-giurgiu-politist-din-bolintin-vale-condus-zece-ani-fara-permis.htm
Un politist din Bolintin Vale a condus zece ani fara permis - 82% - Ziare.com
http://www.ziare.com/stiri/politie/un-politist-din-bolintin-vale-a-condus-zece-ani-fara-permis-1558269
Un poliţist din Giurgiu a condus zece ani fără permis. Cum a fost descoperit - 59% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-politist-din-giurgiu-a-condus-zece-ani-fara-permis-cum-a-fost-descoperit.html
Giurgiu. Doi bărbați au încercat să fure bancomatul unei bănci din Bolintin Vale, după ce au provocat o explozie cu o butelie GPL care a distrus geamurile instituției. - 39% - Biziday
https://www.biziday.ro/giurgiu-doi-barbati-au-incercat-sa-fure-bancomatul-unei-banci-din-bolintin-vale-dupa-ce-au-provocat-o-explozie-cu-o-butelie-gpl-care-a-distrus-geamurile-institutiei/
Doi minori din Giurgiu sunt cercetaţi penal după ce au condus fără permis şi au lovit un alt autoturism - 38% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/locale/doi-minori-din-giurgiu-sunt-cercetati-penal-dupa-ce-au-condus-fara-permis-si-au-lovit-un-alt-autoturism-791375.html
Chirurg fals? Da' preotul-polițist, șef de coloană auto, care a condus 20 de ani fără permis? - 37% - Antena 1
https://a1.ro/news/chirurg-fals-da-preotulpolitist-sef-de-coloana-auto-care-a-condus-20-de-ani-fara-permis-id840518.html
Un polițist din Giurgiu a fost șofer fără permis timp de 15 ani. Ce a ajuns să facă acum - 37% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/un-politist-din-giurgiu-a-fost-sofer-fara-permis-timp-de-15-an-2607055
Poliţist cercetat după ce a îmbălsămat şi dus la groapă morţi în timpul serviciului. În plus, a condus dricul fără permis auto - 36% - Adevarul
http://adevarul.ro/locale/suceava/politist-cercetat-imbalsamat-dus-groapa-morti-timpul-serviciului-permisul-suspendat-facea-soferulpe-dric-1_5ae070ffdf52022f7538282a/index.html
Bolintin Vale. Atac cu butelia la bancomat - 34% - DC News
https://www.dcnews.ro/bolintin-vale-atac-cu-butelia-la-bancomat_623036.html
Tentativă de jaf cu explozibil la o Bancă din Bolintin Vale - 34% - Realitatea TV
https://www.realitatea.net/explozie-i-tentativa-de-jaf-la-o-banca-din-bolintin-vale_2170052.html
Incendiu puternic în Bolintin Vale. Un bărbat a ars de viu într-o locuință improvizată - 33% - Realitatea TV
https://realitatea.net/stiri/actual/incendiu-puternic-in-bolintin-vale-un-barbat-a-ars-de-viu-intro-locuinta-improvizata_5e4137f3f9776c70371b50b4
Şase bărbaţi au fost reţinuţi în cazul incidentelor de la Bolintin Vale - 33% - Adevarul
http://adevarul.ro/locale/giurgiu/Sase-barbati-fost-retinuti-cazul-incidentelor-bolintin-vale-1_5c947e19445219c57e863117/index.html