România a înregistrat, în 2018, un deficit de 1,15 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare - www.infoziare.ro 

România a înregistrat, în 2018, un deficit de 1,15 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare

România a înregistrat, în 2018, un deficit de 1,15 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare

România a înregistrat în 2018 un deficit de 1,153 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 35,1% faţă de 2017, când a consemnat 853,9 milioane de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Anul trecut, exporturile s-au majorat cu 4,1%, însumând 6,488 miliarde de euro, însă importurile au crescut cu 7,9%, până la 7,641 miliarde de euro. "În timp ce fluxurile comerciale cu celelalte state membre au crescut în proporţii similare atât la intrări cât şi la ieşiri, dinamica schimburilor cu ţările terţe a fost diferită: importurile s-au menţinut la un nivel relativ constant, comparativ cu 2017, iar exporturile au scăzut cu 175,5 milioane euro (-8,1%)", arată datele MADR. Exporturile către ţările UE au totalizat 4,5 miliarde de euro, iar cele către ţările extracomunitare au fost de 1,98 miliarde de euro. În privinţa importurilor de produse agroalimentare din UE, România a cheltuit anul trecut 6,42 miliarde de euro, iar pentru produsele aduse din ţările terţe circa 1,21 miliarde de euro. Conform datelor MADR consultate de AGERPRES, în 2018, grâul a deţinut ponderea principală în structura exporturilor (16,1%), cu încasări de 1,037 miliarde de euro la un volum total expediat de 5,886 milioane de tone, încasările fiind similare celor din 2017. Al doilea produs ca importanţă în topul exporturilor agroalimentare a fost porumbul, care a marcat cea mai mare creştere. Veniturile s-au majorat cu 139,5 milioane de euro, până la un total de 869,3 milioane de euro, iar cantitatea livrată a fost mai mare cu 24% faţă de 2017, totalizând 4,680 milioane de tone. De asemenea, anul trecut a crescut exportul de seminţe de floarea-soarelui, cu un avans valoric de 115,1 milioane de euro (total 638,8 milioane de euro) şi cantitativ cu 29,3%, până la 1,726 milioane de tone. "Au mai progresat exporturile de tutun prelucrat (+67,3 milioane de euro), la care s-a înregistrat şi cea mai mare creştere valorică relativă (+200,5%), ulei de floarea-soarelui (+36,7 milioane de euro), turte din extracţia uleiurilor vegetale (+36,3 milioane de euro), preparate şi conserve din carne (+22,3 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi (+21,6 milioane de euro), orz (+20,5 milioane de euro), carne de pasăre (+19,3 milioane de euro), ape care conţin zahăr sau alţi îndulcitori (+12,4 milioane de euro), turte de soia (+12,2 milioane de euro), cârnaţi, salamuri şi produse similare (+7,7 milioane de euro), lapte şi smântână (+6,7 milioane de euro), brânzeturi (+4,5 milioane de euro), carne de ovine sau caprine (+3,5 milioane de euro) şi animale vii din specia ovine sau caprine (+1,4 milioane de euro)", consemnează MADR. Cea mai mare scădere a exporturilor a fost înregistrată anul trecut la seminţe de rapiţă (-102,1 milioane de euro), fiind urmate de ţigări (-78,4 milioane de euro), boabe de soia (-50,6 milioane de euro), animale vii din specia bovine (-40,6 milioane de euro), preparate alimentare (-4,4 milioane de euro) şi miere naturală (-4 milioane de euro). Conform datelor MADR, importurile de carne de porc au crescut anul trecut cu 8,65% din punct de vedere valoric, respectiv cu 44,8 milioane de euro, totalizând 520 de milioane de euro pentru o cantitate de 294.400 tone. De asemenea, în 2018 s-au majorat importurile de preparate pentru hrana animalelor cu 40,6 milioane de euro, cele de boabe de soia (+37,9 milioane de euro), preparate alimentare (+37,5 milioane de euro) şi ţigări (+33,7 milioane de euro). Anul trecut au mai crescut şi importurile de produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, cu 32,3 milioane de euro, cele de seminţe de floarea-soarelui (+30,6 milioane de euro), ciocolată (+30,4 milioane de euro), turte de soia (+29 milioane de euro), ape care conţin zahăr sau alţi îndulcitori (+27,5 mil. euro) şi cele de brânzeturi (+25,8 milioane de euro). Nu în ultimul rând, au mai fost înregistrate creşteri la importurile de carne de pasăre (+14,2 milioane de euro), animale vii din specia porcine (+12,6 milioane de euro), alcool etilic sub 80% (+10,6 milioane de euro), tutun prelucrat (+10,2 milioane de euro), extract de malţ (+8 milioane de euro), citrice (+7,9 milioane de euro) şi cafea (+6,7 milioane euro). Pe de altă parte, anul trecut au scăzut importurile de grâu cu 88,3 milioane de euro, cele de tutun brut (-32,7 milioane de euro), zahăr (-22,9 milioane de euro), lapte şi smântână (-11,1 milioane de euro) şi porumb (-9,2 milioane de euro). În schimb, importul de tomate a urcat cu 6,6 milioane de euro, însumând 91 de milioane de euro (+7,8%) pentru o cantitate totală de 87.000 tone, reprezentând o creştere cu 10.700 tone (+14,7%). UE a fost principalul partener în comerţul agroalimentar al României: livrările către această destinaţie au avut o pondere valorică de 69,4% din total exporturi, iar achiziţiile de produse agroalimentare din statele membre au reprezentat 84,1% din total importuri. Anii 2013 şi 2014 sunt singurii în care România a încheiat pe excedent în comerţul cu produse agroalimentare, cu un plus de 300 de milioane de euro, respectiv 500 de milioane de euro, după 20 de ani în care importurile au devansat exporturile de alimente şi produse agricole. Din 2015 a revenit din nou pe deficit, înregistrând un minus de 89 de milioane de euro. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Mihaela Dicu, editor online: Adrian Dădârlat) [citeste]

Actualizata la: 25 mar 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/24/romania-a-inregistrat-in-2018-un-deficit-de-1-15-miliarde-de-euro-in-comertul-cu-produse-agroalimentare--280061

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

România a înregistrat în 2018 un deficit de 1,1 miliarde de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în creștere cu 35% față de 2017. Exporturile au însumat 6,5 miliarde, iar importurile 7,6 miliarde de euro. - 97% - Biziday
https://www.biziday.ro/romania-a-inregistrat-in-2018-un-deficit-de-11-miliarde-de-euro-in-comertul-cu-produse-agroalimentare-in-crestere-cu-35-fata-de-2017-exporturile-au-insumat-65-miliarde-iar-importurile-76-miliard/
România a înregistrat un deficit de 853,9 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, în 2017 - 82% - Jurnalul National
http://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/romania-a-inregistrat-un-deficit-de-853-9-milioane-de-euro-in-comertul-cu-produse-agroalimentare-in-2017-774598.html
România a înregistrat un deficit de aproape un miliard de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în primul semestru - 80% - Adevarul
https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/romania-inregistrat-deficit-aproape-miliard-euro-comertul-produse-agroalimentare-semestru-1_5f7aae945163ec4271955f14/index.html
România a înregistrat un deficit în creştere cu 21% în comerţul cu produse agroalimentare, în primele nouă luni - 74% - Adevarul
https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/romania-inregistrat-deficit-crestere-21-comertul-produse-agroalimentare-primele-noua-luni-1_5fe88ea65163ec427152b9cd/index.html
România a înregistrat un deficit în creştere cu 21% în comerţul cu produse agroalimentare, în primele nouă luni - 74% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2020/12/27/romania-a-inregistrat-un-deficit-in-crestere-cu-21-in-comertul-cu-produse-agroalimentare-in-primele-noua-luni--634255
Avem un deficit de 853,9 mil. euro în comerţul cu produse agroalimentare, în 2017 - 66% -
http://www.capital.ro/avem-un-deficit-de-8539-mil-euro-in-comertul-cu-produse-agroalimentare.html
Deficit în creștere cu 66% în T1 la comerțul cu produse agroalimentare - 60% - Curs de guvernare
https://cursdeguvernare.ro/deficit-in-crestere-cu-66-in-t1-la-comertul-cu-produse-agroalimentare.html
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare se adânceşte: 1,27 miliarde de euro în primul semestru - 60% - Digi24
https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/deficitul-romaniei-in-comertul-cu-produse-agroalimentare-se-adanceste-127-miliarde-de-euro-in-primul-semestru-1681689
Business report: Furnizorii de energie au fost obligaţi să trimită scrisori celor nouă milioane de clienţi casnici, cu beneficiile preţurilor reglementate de stat; Metrorex cumpără trenuri noi pentru magistrala Drumul Taberei-Iancului; Deficit românesc de 1,15 miliarde de euro în comerțul cu produse agroalimentare - 60% - HotNews
https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_presei_business-23047756-business-report-furnizorii-energie-fost-obligati-trimita-scrisori-celor-noua-milioane-clienti-casnici-beneficiile-preturilor-reglementate-stat-metrorex-cumpara-trenuri-noi-pentru-magistrala-drumul-tab.htm
România a intrat în 2020 cu un deficit de produse agroalimentare de 1,225 mld. euro - 57% - Curs de guvernare
https://cursdeguvernare.ro/romania-a-intrat-in-2020-cu-un-deficit-de-produse-agroalimentare-de-1225-mld-euro.html
România a importat produse agroalimentare de peste 5,43 miliarde de euro, la 8 luni; deficitul 'a sărit' la 1,14 miliarde de euro - 55% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/11/17/romania-a-importat-produse-agroalimentare-de-peste-5-43-miliarde-de-euro-la-8-luni-deficitul-a-sarit-la-1-14-miliarde-de-euro--404414
INS: România a importat anul trecut produse agroalimentare în valoare de 8,93 miliarde de euro, în creștere cu 6% față de 2019. Cele mai multe produse au fost importate din Germania, Ungaria și Polonia - 52% - Profit.ro
https://www.profit.ro/stiri/economie/ins-romania-a-importat-anul-trecut-produse-agroalimentare-in-valoare-de-8-93-miliarde-de-euro-in-crestere-cu-6-fata-de-2019-cele-mai-multe-produse-au-fost-importate-din-germania-ungaria-si-polonia-20108941?utm_source=Rss&utm_medium=Referral&utm_campaign=Cross