Fotbal: Zinedine Zidane revine ca antrenor la Real Madrid până în 2022 (oficial) - www.infoziare.ro 

Fotbal: Zinedine Zidane revine ca antrenor la Real Madrid până în 2022 (oficial)

Fotbal: Zinedine Zidane revine ca antrenor la Real Madrid până în 2022 (oficial)

Francezul Zinedine Zidane a fost numit luni seara pe banca tehnică a echipei Real Madrid înlocuindu-l pe argentinianul Santiago Solari, demis după rezultatele nesatisfăcătoare din ultimul timp, a anunţat gruparea madrilenă. ''Comitetul director a decis nominalizarea lui Zinedine Zidane ca antrenor al echipei Real Madrid cu efect imediat, pentru perioada de final a acestui sezon şi pentru următoarele trei, până în iunie 2022'', se precizează într-un comunicat al clubului, menţionându-se că luni seara se va organiza o conferinţă de presă pe stadionul Santiago Bernabeu. Tehnicianul francez revine astfel la echipa din capitala Spaniei la nouă luni după ce plecase prin demisie. Real Madrid, locul 3 în La Liga, a pierdut într-un interval de şapte zile toate opţiunile la titlurile din acest sezon, cupă, campionat şi Liga Campionilor. Zidane, 46 de ani, va fi al treilea antrenor al madrilenilor din acest sezon, după Julen Lopetegui, demis în octombrie, şi Santiago Solari. În primul său mandat ca antrenor la Real Madrid (ianuarie 2016- mai 2018), Zidane a cucerit 9 trofee, printre care Liga Campionilor (3), Cupa Mondială a cluburilor (2), Supercupa UEFA (2) şi un titlu naţional. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei) [citeste]

Actualizata la: 12 mar 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/11/fotbal-zinedine-zidane-revine-ca-antrenor-la-real-madrid-pana-in-2022-oficial--272653

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Fotbal: Zinedine Zidane revine ca antrenor la Real Madrid până în 2022 (oficial) - 100% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/sport/fotbal-international/fotbal-zinedine-zidane-revine-ca-antrenor-la-real-madrid-pana-in-2022-oficial-802953.html
ZINEDINE ZIDANE LA REAL MADRID // Revoluția lui „Zizou” la Real Madrid: 2 jucători sunt OUT + cine revine în echipa de start - 58% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/zinedine-zidane-la-real-madrid-revolutia-lui-zizou-la-real-madrid-2-jucatori-sunt-out-cine-revine-in-echipa-de-start-562102.html
Zinedine Zidane nu va mai fi antrenor la Real Madrid - 56% -
http://www.protv.ro/stiri/zinedine-zidane-nu-va-mai-fi-antrenor-la-real-madrid.html
Fotbal.Presa franceză și spaniolă anunță că Zinedine Zidane se întoarce ca antrenor la Real Madrid, la nouă luni după ce s-a despărțit de clubul spaniol. Îl va înlocui pe Santiago Solari. - 56% - Biziday
https://www.biziday.ro/fotbal-presa-franceza-si-spaniola-anunta-ca-zinedine-zidane-se-intoarce-ca-antrenor-la-real-madrid-la-noua-luni-dupa-ce-s-a-despartit-de-clubul-spaniol-il-va-inlocui-pe-santiago-solari/
Zinedine Zidane este noul antrenor al lui Real Madrid - 55% - Europa FM
https://www.europafm.ro/zinedine-zidane-este-noul-antrenor-al-lui-real-madrid/
Fotbal: Zinedine Zidane a acceptat să revină la Real Madrid (presă) - 53% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/11/fotbal-zinedine-zidane-a-acceptat-sa-revina-la-real-madrid-presa--272462
Zinedine Zidane, antrenor Real Madrid: Sunt unele momente în care nu poţi înţelege fotbalul - 52% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/sport/zinedine-zidane-antrenor-real-madrid-sunt-unele-momente-in-care-nu-poti-intelege-fotbalul-17036846
Zinedine Zidane, antrenor Real Madrid, după egalul cu Brugge: 'Un rezultat prost, o reacție bună' - 52% - Stiri pe surse
https://www.stiripesurse.ro/zinedine-zidane-antrenor-real-madrid-dupa-egalul-cu-brugge-un-rezultat-prost-o-reac-ie-buna_1388427.html
Pleacă Zinedine Zidane și revine Jose Mourinho? Presa din Spania anunță o schimbare istorică la Real Madrid - 52% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/pleaca-zinedine-zidane-si-revine-jose-mourinho-presa-din-spania-anunta-o-schimbare-istorica-la-real-madrid-573241.html
Zinedine Zidane, suporter pentru fiul său, Luca. Unde a fost surprins fostul antrenor al lui Real Madrid - 51% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/sport/zinedine-zidane-suporter-pentru-fiul-sau-luca-unde-a-fost-surprins-fostul-antrenor-al-lui-real-madrid-17537079
Zinedine Zidane, după ce a revenit la Real Madrid: "Mi-am reîncărcat bateriile, sunt pregătit să trăiesc din nou drept antrenor al acestui club" - 50% - HotNews
https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23023211-zinedine-zidane-dupa-revenit-real-madrid-reincarcat-bateriile-sunt-pregatit-traiesc-din-nou-drept-antrenor-acestui-club.htm
VIDEO Zinedine Zidane a impresionat la prezentarea oficială ca antrenor al lui Real Madrid: „Ce am în suflet pentru acest club nu-mi poate lua nimeni!” - 50% - Gazeta Sporturilor
https://www.gsp.ro/international/campionate/video-zinedine-zidane-a-impresionat-la-prezentarea-oficiala-ca-antrenor-al-lui-real-madrid-ce-am-in-suflet-pentru-acest-club-nu-mi-poate-lua-nimeni-562106.html