Ministerul Sănătăţii: Din primele verificări, comunicarea Colegiului Fizicienilor Medicali conţine o serie de inexactităţi şi neadevăruri - www.infoziare.ro 

Ministerul Sănătăţii: Din primele verificări, comunicarea Colegiului Fizicienilor Medicali conţine o serie de inexactităţi şi neadevăruri

Ministerul Sănătăţii: Din primele verificări, comunicarea Colegiului Fizicienilor Medicali conţine o serie de inexactităţi şi neadevăruri

Ministerul Sănătăţii a precizat miercuri că nu a identificat nicio sesizare din partea Colegiului Fizicienilor Medicali din România cu privire la nereguli privind persoane care profesează în unităţile sanitare fără drept în domeniul oncologiei şi radiologiei medicale şi a arătat că, din primele verificări, comunicarea Colegiului conţine ''o serie de inexactităţi şi neadevăruri''. "Astfel, conform legislaţiei în vigoare, respectiv Ordinului 1272/2006 pentru aprobarea Normelor privind expertul în fizică medicală, Art. 7 - Educaţia şi pregătirea profesională a fizicianului medical cuprinde trei nivele: primul nivel - Fizicianul medical debutant trebuie să aibă cel puţin licenţa în fizică sau echivalent (matematică, informatică, chimie fizică, inginerie electronică, electrică sau mecanică etc.). Al doilea nivel - Fizicianul medical are pregătire în fizica medicală pe care o dobândeşte prin cursuri teoretice, seminarii, lucru sub supravegherea unui expert în fizica medicală şi practică clinică. Pentru acest nivel este necesar un minimum de 2 ani de lucru ca fizician medical debutant. Al treilea nivel - Pentru a deveni expert în fizică medicală, fizicianul medical trebuie să aibă pregătirea clinică sub supravegherea unui expert în fizica medicală minimum 3 ani în plus faţă de cei 2 ani ca fizician medical debutant, să aibă un grad universitar sau echivalent superior, masterat sau doctorat, în domeniu, să aibă absolvit un curs de radioprotecţie postuniversitar avizat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, de nivel 3, potrivit unuia sau mai multor domenii, şi să fie posesor al unui permis de exercitare nivel 3, emis de CNCAN pentru expert în fizică medicală pentru domeniul corespunzător", se arată într-un comunicat de presă al MS. Totodată, Ministerul Sănătăţii afirmă că a verificat situaţia persoanelor prezentate şi nu a identificat nereguli în ceea ce priveşte pregătirea şi activitatea acestora, majoritatea persoanelor fiind posesoare de permise CNCAN cu diferite nivele de exercitare. Mai mult, subliniază Ministerul Sănătăţii, unele dintre aceste persoane nu mai lucrează din diferite motive în unităţile sanitare, aşa cum "fals" s-a prezentat (ex. - concediu de maternitate, contracte pe perioade determinate). "Unul dintre inginerii menţionaţi, care lucrează într-unul din spitalele bucureştene, nu este angajat pe post de fizician medical şi nu lucrează cu pacienţii, aşa cum fals s-a prezentat. Este inginer specializat pe parte tehnică şi asigură raportările în relaţia cu CNCAN", se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii. Potrivit comunicatului de presă, în data de 18 decembrie 2018 Ministerul Sănătăţii a primit din partea vicepreşedintelui CFMR Marin Bodale o solicitare prin care cere informaţii despre modul de desfăşurare a unui concurs pentru ocuparea unor funcţii contractuale într-un departament din Ministerul Sănătăţii. De altfel, Ministerul Sănătăţii afirmă că i-a solicitat vicepreşedintelui CFMR să retransmită sesizarea pe care pretinde că a trimis-o către MS la începutul anului 2017 sau 2018, conform declaraţiilor domniei sale, dar "până la această ora nu s-a primit nimic". În ceea ce priveşte cazurile de falşi fizicieni care profesează fără drept în domeniul oncologiei şi radiologiei, Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că astfel de informaţii transmise în spaţiul public fără o verificare temeinică aduc mari deservicii sistemului medical, precum şi pacienţilor care se află în prezent sub tratament medical. Vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor Medicali din România (CFMR), Marin Bodale, a declarat miercuri că opt persoane au practicat profesia de fizician în unităţi medicale din ţară, fără a avea studiile necesare. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)  [citeste]

Actualizata la: 14 feb 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/13/ministerul-sanatatii-din-primele-verificari-comunicarea-colegiului-fizicienilor-medicali-contine-o-serie-de-inexactitati-si-neadevaruri--257569

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Ministerul Sănătății infirmă acuzațiile în cazul celor 8 falsi fizicieni medicali: Comunicarea Colegiului conține inexactități și neadevăruri - 67% - B1 TV
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/ministerul-sanatatii-infirma-acuzatiile-in-cazul-celor-8-falsi-fizicieni-medicali-comunicarea-colegiului-contine-inexactitati-si-neadevaruri-262387.html
Ministerul Sanatatii infirma acuzatiile in cazul celor 8 falsi fizicieni: Comunicarea Colegiului contine inexactitati si neadevaruri - 58% - Ziare.com
http://www.ziare.com/sorina-pintea/ministrul-sanatatii/ministerul-sanatatii-infirma-acuzatiile-in-cazul-celor-8-falsi-fizicieni-comunicarea-colegiului-fizicienilor-contine-inexactitati-si-neadevaruri-1549674
Ministerul Sănătății: Nu a fost identificată nicio sesizare din partea Colegiului Fizicienilor Medicali privind persoane care profesează fără drept n spitale - 39% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22972157-ministerul-sanatatii-nu-fost-identificata-nicio-sesizare-din-partea-colegiului-fizicienilor-medicali-privind-persoane-care-profeseaza-fara-drept-spitale.htm
Avertisment al Colegiului Fizicienilor Medicali din Romnia: Cel puțin șapte persoane fără pregătire lucrează ca fizicieni medicali n spitale și pun n pericol viața pacienților - 34% - HotNews
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22971514-avertisment-colegiului-fizicienilor-medicali-din-romania-cel-putin-sapte-persoane-fara-pregatire-lucreaza-fizicieni-medicali-spitale-pun-pericol-viata-pacientilor.htm
Un nou scandal în sănătate. Şef al Colegiului Fizicienilor: 8 falşi fizicieni lucrează în spitale. Reacţia Ministerului Sănătăţii - 26% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/noi-impostori-demascati-in-sistemul-medical-din-romania-opt-fizicieni-lucrau-in-spitale-desi-nu-aveau-pregatirea-necesara_460968.html
Toader despre dezbaterile din PE: Multe inexactităţi şi neadevăruri - 23% - Jurnalul National
http://jurnalul.ro/stiri/justitie/toader-despre-dezbaterile-din-pe-multe-inexactitati-si-neadevaruri-765381.html
Toader despre dezbaterile din PE: Un fel de furtună într-un pahar cu apă; multe inexactităţi şi neadevăruri - 22% - RomaniaTV
http://www.romaniatv.net/toader-despre-dezbaterile-din-pe-un-fel-de-furtuna-intr-un-pahar-cu-apa-multe-inexactitati-si-neadevaruri_402774.html
Tudorel Toader, despre dezbaterile din PE: Un fel de furtună într-un pahar cu apă; multe inexactităţi şi neadevăruri - 22% - Antena 3
http://www.antena3.ro/actualitate/tudorel-toader-despre-dezbaterile-din-pe-un-fel-de-furtuna-intr-un-pahar-cu-apa-multe-inexactitati-454272.html
Colegiul Fizicienilor Medicali: „Opt persoane practică în spitale profesia de fizician medical, fără a avea pregătire” - 21% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/colegiul-fizicienilor-medicali-opt-persoane-practica-in-spitale-profesia-de-fizician-medical-fara-a-avea-pregatire-2545240
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect pentru aprobarea statutului Colegiului Dieteticienilor - 20% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/08/08/ministerul-sanatatii-a-pus-in-dezbatere-un-proiect-pentru-aprobarea-statutului-colegiului-dieteticienilor--352904
Ministerul Sănătății a aprobat 200 posturi de medici, asistenți medicali, ambulanțieri si personal auxiliar pentru serviciile de ambulanță - 20% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/ministerul-sanatatii-a-aprobat-200-posturi-de-medici-asistenti-medicali-ambulantieri-si-personal-524917.html
Cine sunt angajații despre care Colegiul Fizicienilor Medicali spune că lucrează în spitale din România, fără studii de specialitate - 20% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/cine-sunt-angajatii-despre-care-colegiul-fizicienilor-medicali-spune-ca-lucreaza-in-spitale-din-romania-fara-studii-de-specialitate-2545513
Ministerul Sănătății după cazul Timișoara: Verificări la DSP și modificarea legislației - 19% - Europa FM
https://www.europafm.ro/ministerul-sanatatii-dupa-cazul-timisoara-verificari-la-dsp-si-modificarea-legislatiei/