Centru high-tech de predare şi evaluare a studenţilor, la UMFST Târgu Mureş - www.infoziare.ro 

Centru high-tech de predare şi evaluare a studenţilor, la UMFST Târgu Mureş

Centru high-tech de predare şi evaluare a studenţilor, la UMFST Târgu Mureş

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş demarează, în acest an, construcţia Centrului UniX, un centru modern didactic şi de examinare a studenţilor, care va fi dotat la cele mai înalte standarde. Rectorul Univeristăţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, a precizat, pentru AGERPRES, că Centrul UniX urmează să fie construit în locul fostei cantine studenţeşti, că investiţia se ridică la peste 16 milioane lei cu TVA şi se va efectua din fonduri proprii. "Noul centru high-tech de predare şi evaluare a studenţilor va avea săli de curs, săli de seminarii, o extensie a Bibliotecii şi a Centrului de Simulare şi Abilităţi Practice. În cadrul centrului se vor realiza activităţi educaţionale şi lucrări practice folosind simulatoare medicale. Accesul studenţilor va fi controlat şi se va face cu carduri personalizate. Spaţiile moderne de învăţământ vor putea găzdui conferinţe, seminarii, simpozioane etc. (...) Sălile de examinare vor fi dotate cu sisteme de proiecţie video DUPLEX, cu proiectoare suspendate, ecrane de proiecţie HD şi sisteme de înregistrare audio-video. Pupitrele vor fi prevăzute cu monitoare încastrate cu ajutorul unui sistem rabatabil. Amfiteatrele vor fi dotate cu panouri de comandă pentru controlul luminilor şi al echipamentelor electrice şi electronice din sală, laptopuri individuale şi microfoane încastrate în masă. Etapele de verificare şi evaluare a cunoştinţelor studenţilor şi a deprinderilor competenţelor corespunzătoare se vor face prin implementarea unei soluţii de tip Virtual Desktop Infrastructure (VDI)", a precizat rectorul UMFST Târgu Mureş. Potrivit proiectului, Centrul UniX va avea la subsol spaţii tehnice, un depozit de carte şi spaţii de depozitare a materialelor didactice prevăzute cu un sistem de monitorizare a temperaturii şi a umidităţii. La parter este prevăzută recepţia, precum şi o sală de lectură cu 32 de locuri cu zonă de bibliotecă, două săli pentru simularea avansată dotate cu rampă de furnizare a gazelor medicale: oxigen, azot, dioxid de carbon, aer comprimat vacuum, două săli de pregătire a simulării şi birouri administrative. La etaj se vor construi patru amfiteatre cu o capacitate de circa 100 de locuri fiecare, cu posibilitatea de a uni două câte două prin deplasarea peretelui mobil, o sală de examinare cu o capacitate de aproximativ 62 de locuri şi spaţii de depozitare. Conducerea UMFST Târgu Mureş a precizat că lucrările pentru construcţia noului centru UniX s-ar putea finaliza la sfârşitul acestui an. AGERPRES/(A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat) [citeste]

Actualizata la: 08 ian 2019
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2019/01/07/centru-high-tech-de-predare-si-evaluare-a-studentilor-la-umfst-targu-mures--236901

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

UMFST Târgu Mureş a arborat, în premieră naţională, drapelele tuturor statelor de provienenţă a studenţilor străini - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/01/umfst-targu-mures-a-arborat-in-premiera-nationala-drapelele-tuturor-statelor-de-provienenta-a-studentilor-straini--185346
UMFST Târgu Mureş a arborat, în premieră naţională, drapelele tuturor statelor de provenienţă a studenţilor străini - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/01/umfst-targu-mures-a-arborat-in-premiera-nationala-drapelele-tuturor-statelor-de-provenienta-a-studentilor-straini--185346
Situaţia de la UMFST Târgu Mureş trebuie dezbătută în cadrul universităţii, nu de terţi, susţine Liga Studenţilor - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/01/31/situatia-de-la-umfst-targu-mures-trebuie-dezbatuta-in-cadrul-universitatii-nu-de-terti-sustine-liga-studentilor--250417
Protocoalele Institutului Beck pe anxietatea de performanţă a studenţilor, implementate în premieră naţională la UMFST Târgu Mureş - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/09/protocoalele-institutului-beck-pe-anxietatea-de-performanta-a-studentilor-implementate-in-premiera-nationala-la-umfst-targu-mures--189646
Campioana olimpică Ana-Maria Brânză, Ambasador al UMFST Târgu Mureş - 32% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/11/campioana-olimpica-ana-maria-branza-ambasador-al-umfst-targu-mures--226035
Personalităţi marcante ale medicinei româneşti din ultimii 100 de ani, premiate la UMFST Târgu Mureş - 32% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/23/personalitati-marcante-ale-medicinei-romanesti-din-ultimii-100-de-ani-premiate-la-umfst-targu-mures--198278
Protest în Ungaria, pentru predare în maghiară la UMF Târgu Mureș - 32% - Romania Libera
https://romanialibera.ro/social/protest-in-ungaria-pentru-predare-in-maghiara-la-umf-targu-mures-726253?utm_source=rss&utm_medium=feed&utm_campaign=rss_ultimaora
Prima promoţie lărgită de studenţi la medicină militară de la UMFST Târgu Mureş a depus jurământul - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/20/prima-promotie-largita-de-studenti-la-medicina-militara-de-la-umfst-targu-mures-a-depus-juramantul--196507
În premieră în România, UMFST Târgu Mureş a reuşit acreditarea unei linii în limba engleză la Hamburg - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/14/in-premiera-in-romania-umfst-targu-mures-a-reusit-acreditarea-unei-linii-in-limba-engleza-la-hamburg--227635
UMF Târgu Mureş a devenit UMFST, conform HG de finalizare a procedurilor juridice de comasare cu Universitatea "Petru Maior" - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/09/24/umf-targu-mures-a-devenit-umfst-conform-hg-de-finalizare-a-procedurilor-juridice-de-comasare-cu-universitatea-petru-maior--181210
Steagurile celor 47 de state din care provin studenţii UMFST Târgu Mureş, arborate de Ziua Naţiunilor - 31% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/steagurile-celor-47-de-state-din-care-provin-studentii-umfst-targu-mures-arborate-de-ziua-natiunilor-787911.html
Leonard Azamfirei: Prin deschiderea liniei din Hamburg, UMFST Târgu Mureş ajunge la peste 11.000 de studenţi - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/03/20/leonard-azamfirei-prin-deschiderea-liniei-din-hamburg-umfst-targu-mures-ajunge-la-peste-11-000-de-studenti--277995
Steagurile celor 47 de state din care provin studenţii UMFST Târgu Mureş, arborate de Ziua Naţiunilor - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/09/25/steagurile-celor-47-de-state-din-care-provin-studentii-umfst-targu-mures-arborate-de-ziua-natiunilor--181775
Miting de protest, fără studenţi şi profesori, pentru înfiinţarea unei facultăţi maghiare la UMFST Târgu Mureş - 31% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/05/miting-de-protest-fara-studenti-si-profesori-pentru-infiintarea-unei-facultati-maghiare-la-umfst-targu-mures--253088