Iordache, invitat la Comisia de la Veneţia: Prezint un punct de vedere privind Codul penal şi cel de procedură penală - www.infoziare.ro 

Iordache, invitat la Comisia de la Veneţia: Prezint un punct de vedere privind Codul penal şi cel de procedură penală

Iordache, invitat la Comisia de la Veneţia: Prezint un punct de vedere privind Codul penal şi cel de procedură penală

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile din domeniul justiţiei, Florin Iordache, a declarat că va participa, săptămâna viitoare, la şedinţa plenară a Comisiei de la Veneţia pentru a exprima un punct de vedere în privinţa modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală. "Vineri şi sâmbătă este adunarea generală a Comisiei de a Veneţia pentru luna octombrie. Sunt invitat să prezint un punct de vedere la raportul preliminar care vizează Codurile penal şi de procedură penală. Ştiţi că ei au fost în vară şi s-au întâlnit cu asociaţiile profesionale, Ministerul Justiţiei, Parchet, Parlament, etc. Eu voi exprima un punct de vedere ţinând cont că, în acest moment, faţă de Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi o parte din articole au fost declarate constituţionale, altele au fost declarate neconstituţionale şi le punem în concordanţă. Sper ca până săptămâna viitoare să se pronunţe şi asupra Codului penal", a precizat duminică, pentru AGERPRES, Florin Iordache. Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, denumită Comisia de la Veneţia, are, în ce priveşte România, pe ordinea de zi a şedinţei plenare din 19 octombrie, adoptarea unei opinii cu privire la amendamentele la Codul penal şi la Codul de procedură penală, a anunţat sâmbătă un comunicat al Consiliului Europei. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ady Ivaşcu) [citeste]

Actualizata la: 15 oct 2018
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/14/iordache-invitat-la-comisia-de-la-venetia-prezint-un-punct-de-vedere-privind-codul-penal-si-cel-de-procedura-penala--192738

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Florin Iordache, la Comisia de la Veneția: ”Sunt invitat să prezint un punct de vedere la raportul preliminar care vizează Codurile penal şi de procedură penală” - 81% - Europa FM
https://www.europafm.ro/florin-iordache-la-comisia-de-la-venetia-sunt-invitat-sa-prezint-un-punct-de-vedere-la-raportul-preliminar-care-vizeaza-codurile-penal-si-de-procedura-penala/
Comisia de la Veneția va publica o opinie privind amendamentele la Codul Penal și Codul de Procedură Penală în sesiunea plenară din 19-20 octombrie. - 56% - Biziday
https://www.biziday.ro/comisia-de-la-venetia-va-publica-o-opinie-privind-amendamentele-la-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala-in-sesiunea-plenara-din-19-20-octombrie/
Comisia de la Veneția va publica o opinie privind amendamentele la Codul Penal și Codul de Procedură Penală în sesiunea plenară din 19 octombrie. - 56% - Biziday
https://www.biziday.ro/comisia-de-la-venetia-va-publica-o-opinie-privind-amendamentele-la-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala-in-sesiunea-plenara-din-19-20-octombrie/
Comisia Iordache nu a obosit. Codul Penal și de Procedură penală, dezbătute dupa Paști - 48% - Realitatea TV
http://www.realitatea.net/comisia-iordache-nu-a-obosit-codul-penal-i-de-procedura-penala-dezbatute-dupa-pa-ti_2142118.html
PROCEDURA de infringement. Comisia Iordache va vota, joi, transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie în Codul de procedură penală - 48% - Mediafax
http://www.mediafax.ro/social/procedura-de-infringement-comisia-iordache-va-vota-joi-transpunerea-directivei-privind-prezumtia-de-nevinovatie-in-codul-de-procedura-penala-17245626
Comisia specială pentru legile justiţiei începe joi dezbaterea modificărilor la Codul Penal, Codul de procedură penală şi la Codul de procedură civilă - 47% - Adevarul
http://adevarul.ro/news/politica/comisia-speciala-legile-justitiei-incepe-joi-dezbaterea-modificarilor-codul-penal-codul-procedura-penala-codul-procedura-civila-1_5ad8099ddf52022f75fd99a7/index.html
LIVE Comisia Iordache modifica la foc automat Codul de procedura penala. Un dosar se inchide daca nu se incepe urmarirea penala intr-un an - 42% - Ziare.com
http://www.ziare.com/florin-iordache/justitie/azi-se-voteaza-prezumtia-de-nevinovatie-din-codul-de-procedura-penala-iordache-pentru-noi-e-prioritate-1516583
CCR dezbate astăzi sesizările privind Codul penal și Codul de procedură penală - 42% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ccr-dezbate-astazi-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala.html
CCR discută sesizările USR și PNL privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - Stirile PRO TV
https://stirileprotv.ro/justitie/ccr-discuta-sesizarile-usr-si-pnl-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala.html
CCR discută sesizările privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/ccr-discuta-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala-529297.html
CCR discută sesizările privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/07/10/ccr-discuta-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala--339010
CCR discută sesizările privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - DC News
https://www.dcnews.ro/ccr-discuta-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala_669444.html
CCR discută sesizările privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/07/04/ccr-discuta-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala--336394
CCR discută sesizările privind Codul penal şi Codul de procedură penală - 42% - RomaniaTV
https://www.romaniatv.net/ccr-discuta-sesizarile-privind-codul-penal-si-codul-de-procedura-penala_482018.html