Şova: Câştigătorii pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor I şi II din drumul expres Craiova-Piteşti prezintă garanţii - www.infoziare.ro 

Şova: Câştigătorii pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor I şi II din drumul expres Craiova-Piteşti prezintă garanţii

Şova: Câştigătorii pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor I şi II din drumul expres Craiova-Piteşti prezintă garanţii

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat luni, la Craiova, că antreprenorii care au fost desemnaţi câştigători pentru contractele de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele I şi II din drumul expres Craiova - Piteşti prezintă garanţii în privinţa realizării la timp a lucrărilor. Ministrul a menţionat că este un termen de 10 zile în care pot fi depuse contestaţii. "Astăzi, CNAIR a desemnat câştigătorii pentru cele două tronsoane de autostradă despre care a vorbit doamna prim-ministru, este vorba de două companii care, din punctul meu de vedere, prezintă garanţii că aceste lucrări vor fi făcute la timp. Vom traversa o perioadă de 10 zile, conform noilor reglementări, în care ar putea să fie depuse contestaţii, însă este încurajator faptul că cele care au fost depuse deja la CNSC au fost respinse, astfel încât, după părerea mea, nu există premise ca procedura de atribuire a acestor contracte să se prelungească. Vom traversa iarna într-o perioadă în care cei doi antreprenori vor avea timp să facă proiectarea pentru aceste lucrări, ne vom concentra atenţia ca lucrările să înceapă mai ales în zonele cele mai fierbinţi şi mă refer aici la Balş şi Slatina", a spus Şova. Ministrul Transporturilor a menţionat că şantierele pentru construcţia celor două tronsoane ale drumului expres Craiova - Piteşti ar putea fi deschise în primăvara anului viitor. "Este o zi plină de speranţă, sper ca la primăvara viitoare să putem deschide cele două şantiere şi cu cât mai repede cu atât mai bine pentru că banii europeni sunt şi aşteaptă să fie cheltuiţi, cel puţin cei 60 de kilometri, aproape 60 de kilometri din întregul obiectiv de 121 de kilometri să fie finalizaţi cu rapiditate", a afirmat Şova.   Lucian Şova a menţionat că este posibil să fie pus în funcţiune până la sfârşitul anului un sistem de management al traficului în oraşul Balş, având în vedere că a fost finalizată procedura de achiziţie a sistemului de semaforizare. "De asemenea, Compania de Drumuri a finalizat procedura de achiziţie publică pentru dezvoltarea unui sistem de semaforizare inteligentă în Balş, astfel încât eu cred că înainte de sfârşitul acestui an managementul traficului prin Balş, aşa cum se desfăşoară astăzi, să fie îmbunătăţit. Toate aceste lucruri le facem în linia de a rezolva şi imediat probleme grave cu care se confruntă traficul şi infrastructura rutieră din România pe de o parte, recurgând la soluţii ad-hoc, la soluţii mai ieftine, dar pe de altă parte ne concentrăm şi pentru implementarea programului de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România în conformitate cu programul de guvernare, în conformitate cu exigenţele pe care toţi cetăţenii României le au", a mai spus Şova. Ministrul Transporturilor a menţionat că după vizita la Avioane Craiova urmează să aibă întâlniri la fabrica Ford de la Craiova, "urmând să mai identificăm şi alte probleme şi să încercăm oferim soluţii acestui mare investitor în România". Lucian Şova a adăugat că prim-ministrul Viorica Dăncilă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, precum şi parlamentarii susţin proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară. AGERPRES/(A, autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei-Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu) [citeste]

Actualizata la: 02 oct 2018
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2018/10/01/sova-castigatorii-pentru-proiectarea-si-executia-tronsoanelor-i-si-ii-din-drumul-expres-craiova-pitesti-prezinta-garantii--185065

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

A fost reluată licitația pentru proiectarea şi execuţia Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova - Piteşti - 44% - Stiri pe surse
https://www.stiripesurse.ro/a-fost-reluata-licitatia-pentru-proiectarea-si-executia-tronsonului-4-al-drumului-expres-craiova-pitesti_1421682.html
Unul dintre regii asfaltului a castigat proiectarea si executia Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova-Pitesti - 42% - Business 24
https://business24.ro/administratie/stiri-administratie/unul-dintre-regii-asfaltului-a-castigat-proiectarea-si-executia-tronsonului-4-al-drumului-expres-craiova-pitesti-1612541
HARTĂ INTERACTIVĂ Drumul expres Craiova - Pitești: UMB câștigă contractul și pentru execuția Tronsonului 4. Constructorul român, pe trei din patru loturi - 38% - HotNews
https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-24145475-drumk-expres-craiova-pitesti-dx12-umb-tronsonul-4.htm
Cuc: Ne-am propus ca la sfârşitul lunii iunie 2020 să lansăm proiectarea şi execuţia la Drumul Expres Bacău-Neamţ - 36% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/07/18/cuc-ne-am-propus-ca-la-sfarsitul-lunii-iunie-2020-sa-lansam-proiectarea-si-executia-la-drumul-expres-bacau-neamt--343317
CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 3 al Autostrăzii Craiova – Pitești - 35% - Curs de guvernare
https://cursdeguvernare.ro/cnair-a-desemnat-castigatorul-pentru-proiectarea-si-executia-tronsonului-3-al-autostrazii-craiova-pitesti.html
CNAIR a desemnat câștigătorul pentru execuția tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești - 34% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/cnair-a-desemnat-castigatorul-pentru-executia-tronsonului-4-al-drumului-expres-craiova-pitesti-849667.html
Statul dă 385 de milioane de euro pentru 60 de kilometri de drum expres Piteşti-Craiova: Cine sunt câştigătorii contractelor - 32% - B1 TV
http://b1.ro/stiri/eveniment/statul-da-385-de-milioane-de-euro-pentru-60-de-kilometri-de-drum-expres-pitesti-craiova-cine-sunt-castigatorii-contractelor-242688.html
Claudiu Manda (PSD): Zilele următoare o să dăm drumul la drumul expres Craiova - Piteşti - 32% - Antena 3
https://www.antena3.ro/politica/claudiu-manda-psd-zilele-urmatoare-o-sa-dam-drumul-la-drumul-expres-craiova-pitesti-521728.html
S-au desemnat câștigătorii contractelor la primele 2 tronsoane de drum expres Craiova-Piteşti - 32% - Curs de guvernare
http://cursdeguvernare.ro/s-au-desemnat-castigatorii-contractelor-la-primele-2-tronsoane-de-drum-expres-craiova-pitesti.html
Exproprierile pentru drumul expres Craiova-Pitești, aprobate de Guvern - 32% - Libertatea
https://www.libertatea.ro/stiri/exproprierile-pentru-drumul-expres-craiova-pitesti-aprobate-de-guvern-2705050
Licitația pentru Drumul Expres Craiova-Pitești a fost reluată - 32% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/licitatia-pentru-drumul-expres-craiova-pitesti-a-fost-reluata-833007.html
S-au semnat primele contracte pentru drumul expres Craiova-Pitești. Să ne rugăm! - 31% - Bitpress.ro
http://www.bitpress.ro/economic/s-au-semnat-primele-contracte-pentru-drumul-expres-craiova-pitesti-sa-ne-rugam-1250301
Când încep lucrările de construcţie pentru drumul expres Craiova-Piteşti - 31% -
http://www.capital.ro/cand-incep-lucrarile-de-constructie-pentru-drumul-expres.html
CNAIR spune că a urgentat procedurile pentru drumul expres Craiova - Pitești - 31% - Romania Libera
https://romanialibera.ro/economie/cnair-spune-ca-a-urgentat-procedurile-pentru-drumul-expres-craiova-pitesti-790640?utm_source=rss&utm_medium=feed&utm_campaign=rss_ultimaora