#CentenarulMariiUniri Ministrul Apărării, Custodele Coroanei - Margareta, Principele Radu, la manifestările dedicate Crucii de pe Caraiman - www.infoziare.ro 

#CentenarulMariiUniri Ministrul Apărării, Custodele Coroanei - Margareta, Principele Radu, la manifestările dedicate Crucii de pe Caraiman

#CentenarulMariiUniri Ministrul Apărării, Custodele Coroanei - Margareta, Principele Radu, la manifestările dedicate Crucii de pe Caraiman

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, Custodele Coroanei române, Margareta, şi Principele Radu s-au numărat printre cei care au participat, sâmbătă, la manifestările organizate la împlinirea a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman. "Este o zi impresionantă. Armata României îşi face datoria ca de fiecare dată printr-un proiect amplu de consolidare şi restaurare a acestui monument. Un proiect, parte finanţat din bugetul MApN, dar în cea mai mare parte pe fonduri europene. Este modul prin care Armata României înţelege să îşi arate respectul faţă de eroii acestui neam, pentru că dacă în urmă cu 90 de ani această cruce era înălţată în memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial cred că de atunci simbolistica a devenit tot mai amplă. Cred că aici ne putem reculege şi ne putem gândi la toţi cei care au căzut sub drapel de-a lungul vremurilor servindu-şi patria", a declarat ministrul Mihai Fifor, cu această ocazie. El a dat asigurări că vor fi făcute toate demersurile pentru ca proiectul de reabilitare a monumentului să fie finalizat. "La finele anului 2020 să putem spune fără niciun fel de rezervă că am reuşit să vedem încă cel puţin 90 de ani ai celebrei cruci de pe Caraiman - un monument care face cât o ţară întreagă. Aici, cred că fiecare român trebuie să meargă măcar o dată în viaţă în pelerinaj pentru a se reculege şi pentru a da pios recunoştinţă celor căzuţi pentru ca astăzi România să fie o ţară liberă, o ţară democrată", a spus ministrul. Pe de altă parte, el a susţinut că a existat o neconcordanţă între debutul evenimentului şi sosirea reprezentanţilor Familiei Regale. "Armata României are un deosebit respect pentru Casa Regală. Guvernul României a arătat de fiecare dată profundul respect faţă de Casa regală. A fost o neconcordanţă, o nepotrivire ca timp. A început ceremonia la ora stabilită în program, toată lumea a intrat în program", a mai spus Fifor. AGERPRES / (AS - autor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)   Citiţi şi:   * DOCUMENTAR: 90 de ani de la sfinţirea Crucii Eroilor Neamului de pe Caraiman [citeste]

Actualizata la: 16 sep 2018
Ziarul: AGERPRES
Link stire: https://www.agerpres.ro/stiri/2018/09/15/centenarulmariiuniri-ministrul-apararii-custodele-coroanei-margareta-principele-radu-la-manifestarile-dedicate-crucii-de-pe-caraiman--176543

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, vizită în Franţa - 44% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/custodele-coroanei-margareta-si-principele-radu-vizita-in-franta-126172
De ce nu au fost invitați MS Custodele Coroanei Margareta și principele Radu la nunta regală - 43% - Antena 3
http://www.antena3.ro/show/nunta-regala/de-ce-nu-au-fost-invitati-principesa-margareta-si-printul-radu-duda-la-nunta-regala-469794.html
Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu vor călători cu Trenul Regal la Alba Iulia de 1 Decembrie - 41% - Antena 3
https://www.antena3.ro/actualitate/custodele-coroanei-romane-margareta-si-principele-radu-vor-calatori-cu-trenul-regal-la-alba-iulia-497014.html
#CentenarulMariiUniri: Manifestări dedicate împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman - 37% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/09/14/centenarulmariiuniri-manifestari-dedicate-implinirii-a-90-de-ani-de-la-inaugurarea-crucii-eroilor-neamului-de-pe-varful-caraiman--176348
#CentenarulMariiUniri MApN: Manifestări dedicate împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman - 37% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/09/12/centenarulmariiuniri-mapn-manifestari-dedicate-implinirii-a-90-de-ani-de-la-inaugurarea-crucii-eroilor-neamului-de-pe-varful-caraiman--174812
Custodele Coroanei şi principele Radu - în Regatul Unit al Marii Britanii - 35% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2018/12/08/custodele-coroanei-si-principele-radu-in-regatul-unit-al-marii-britanii--224435
Custodele Coroanei şi principele Radu - în vizită la Paris şi Reims, de luni până vineri - 34% - AGERPRES
https://www.agerpres.ro/stiri/2019/04/14/custodele-coroanei-si-principele-radu-in-vizita-la-paris-si-reims-de-luni-pana-vineri--291939
Custodele Coroanei şi principele Radu în vizită la Paris şi Reims, de luni până vineri - 34% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/custodele-coroanei-si-principele-radu-in-vizita-la-paris-si-reims-de-luni-pana-vineri-806478.html
Decizie de ultimă oră a MS Margareta, Custodele Coroanei - 29% - Antena 3
http://www.antena3.ro/actualitate/social/decizie-de-ultima-ora-a-ms-margareta-custodele-coroanei-459621.html
Zi specială pentru Majestatea Sa, Principesa Margareta, Custodele Coroanei - 28% - DC News
https://www.dcnews.ro/zi-speciala-pentru-majestatea-sa-principesa-margareta-custodele-coroanei_644907.html
Custodele Coroanei, Margareta: O să continuăm acest legământ al regelui! - 28% - Antena 3
http://www.antena3.ro/actualitate/custodele-coroanei-margareta-o-sa-continuam-acest-legamant-al-regelui-452000.html
Custodele Coroanei, Margareta, s-a întâlnit cu regele Felipe al Spaniei - 28% - Jurnalul National
http://jurnalul.ro/stiri/observator/custodele-coroanei-margareta-s-a-intalnit-cu-regele-felipe-al-spaniei-776102.html
Custodele Coroanei, Margareta, s-a întâlnit cu regele Felipe al Spaniei - 28% - Romania Actualitati
http://www.romania-actualitati.ro/custodele-coroanei-margareta-s-a-intalnit-cu-regele-felipe-al-spaniei-116010
Custodele Coroanei României, Margareta, l-a felicitat pe Împăratul Naruhito - 28% - Jurnalul National
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/custodele-coroanei-romaniei-margareta-l-a-felicitat-pe-imparatul-naruhito-807943.html