Hellblade: Senua’s Sacrifice va beneficia de o ediţie VR - www.infoziare.ro 

Hellblade: Senua’s Sacrifice va beneficia de o ediţie VR

Hellblade: Senua’s Sacrifice va beneficia de o ediţie VR

Studioul Ninja Theory, proaspăt achiziţionat de către cei de la Microsoft, a anunţat versiunea VR a celui mai recent joc al companiei: . Spre deosebire de alte astfel de adaptări pentru realitatea virtuală, Hellblade: Senua's Sacrifice VR Edition va include întreaga experienţă de joc din titlul original, cu numeroase opţiuni personalizabile menite să sporească confortul vizual al jucătorului. Jocul spune emoţionanta poveste a unei războinice celte cu afecţiuni mintale care, în urma unui raid al vikingilor, îşi pierde partenerul de viaţă. În încercarea de a salva totuşi sufletul acestuia, Senua călătoreşte până în Hel, "tărâmul din dincolo" caracteristic mitologiei nordice, şi luptă pentru a-şi atinge obiectivul. Hellblade: Senua's Sacrifice VR Edition va fi disponibil prin intermediul Steam pe 31 iulie 2018 şi va fi complet gratuit pentru toţi cei care deţin deja sau aleg să achiziţioneze ediţia normală a jocului. Versiunea VR va funcţiona atât cu headset-ul Oculus Rift, cât şi cu HTC Vive. Hellblade: Senua's Sacrifice este disponibil în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Articol original – , de pe site-ul [citeste]

Actualizata la: 02 aug 2018
Ziarul:
Link stire: http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/WbujXwyPe44/hellblade-senuas-sacrifice-va-beneficia-de-o-editie-vr-17373115

citeste deschide in pagina noua


Stiri asemanatoare:

Hellblade: Senua’s Sacrifice va beneficia de o ediţie VR - 100% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/leFvyELMCxc/hellblade-senuas-sacrifice-va-beneficia-de-o-editie-vr-17373115
Hellblade: Senua's Sacrifice, din aprilie şi pe Xbox One - 70% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/nXDdmaXjskk/hellblade-senuas-sacrifice-din-aprilie-si-pe-xbox-one-17094013
Hellblade: Senua's Sacrifice, din aprilie şi pe Xbox One - 70% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/3udgpOcy-ZA/hellblade-senuas-sacrifice-din-aprilie-si-pe-xbox-one-17094013
Hellblade: Senua's Sacrifice - trailer 4K pentru ediţia de Xbox One - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/OuItraXWyrI/hellblade-senuas-sacrifice-trailer-4k-pentru-editia-de-xbox-one-17112987
PS4 vs. Switch – cum arată Hellblade: Senua’s Sacrifice pe consola Nintendo - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/YHDpTQfjJI8/ps4-vs-switch-cum-arata-hellblade-senuas-sacrifice-pe-consola-nintendo-18066916
Hellblade: Senua’s Sacrifice va fi lansat şi pentru Nintendo Switch - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/ubLOt_fJAT0/hellblade-senuas-sacrifice-va-fi-lansat-si-pentru-nintendo-switch-17880052
Hellblade: Senua's Sacrifice - trailer 4K pentru ediţia de Xbox One - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/RLSYW-7Puzo/hellblade-senuas-sacrifice-trailer-4k-pentru-editia-de-xbox-one-17112987
Hellblade: Senua’s Sacrifice va fi lansat şi pentru Nintendo Switch - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/pzizWtxYFEI/hellblade-senuas-sacrifice-va-fi-lansat-si-pentru-nintendo-switch-17880052
PS4 vs. Switch – cum arată Hellblade: Senua’s Sacrifice pe consola Nintendo - 68% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/FsaJaw0470s/ps4-vs-switch-cum-arata-hellblade-senuas-sacrifice-pe-consola-nintendo-18066916
Project: Mara, un nou joc experimental de la creatorii seriei Hellblade - 23% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/jiAKzvvyiwk/project-mara-un-nou-joc-experimental-de-la-creatorii-seriei-hellblade-18740066
Project: Mara, un nou joc experimental de la creatorii seriei Hellblade - 23% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/KEf9OiDlqGw/project-mara-un-nou-joc-experimental-de-la-creatorii-seriei-hellblade-18740066
Project: Mara, un nou joc experimental de la creatorii seriei Hellblade - 23% -
http://feedproxy.google.com/~r/go4games/~3/qO1e8zkgYys/project-mara-un-nou-joc-experimental-de-la-creatorii-seriei-hellblade-18740066
Statul îți dă bani! Milioane de români vor beneficia de ajutor. Câți primesc și cineva va beneficia de ei - 23% - Antena 1
http://a1.ro/news/social/statul-iti-da-bani-milioane-de-romani-vor-beneficia-de-ajutor-cati-primesc-si-cineva-va-beneficia-de-ei-id733697.html
Fifor, despre Iohannis: Va trebui să sacrifice „nebunul” - 21% - Cotidianul
https://www.cotidianul.ro/fifor-despre-iohannis-va-trebui-sa-sacrifice-nebunul/